Mai întâi a fost rândul clinicilor și spitalelor private să prindă rădăcini în România. De câțiva ani însă, o piață nouă de servicii medicale câștigă tot mai mult teren: asistenţa medicală la domiciliu
Soții Stamate au o fetiță de șase luni, care s-a născut cu o sensibilitate la plămâni. Odată la două săptămâni, un medic vine acasă la ei pentru a-i administra un tratament fetiței. „Ni s-a propus să facem tratament ambulatoriu, dar ne-a fost teamă să o scoatem atât de des din casă. Nu am mai stat după scrisoarea de recomandare a medicului, am ales să plătim integral serviciile la domiciliu“, spun părinții fetiței, care plătesc în jur de 120 de lei pentru fiecare vizită.
Dacă ar fi așteptat dosarul de la medic, cum fac cei mai mulți, ar fi putut să deconteze total sau parțial contravaloarea serviciilor de la CNAS, care are contract cu majoritatea furnizorilor de astfel de servicii. Cum partea de îngrijiri la domiciliu este neglijată sau absentă din oferta serviciilor medicale de stat, privații au sesizat oportunitatea. Numai în Bucureşti, numărul acestor firme a crescut de patru ori din 2006, ajungând la circa 30.
Dependenţi de fonduri publice
Nou-născuții sunt doar unul dintre segmentele de clienți pentru astfel de furnizori. Cei mai mulți sunt bolnavi cronici, cu afecțiuni ortopedice și persoane aflate într-o fază terminală de boală. Pe acest tip de nevoie s-a clădit și ideea de afacere a celei mai vechi firme de acest gen din București, Alicia Medical Expert, unde 80% din clienți sunt grav bolnavi. „80% din pacienţi aleg să deconteze prin casă, în timp ce restul reprezintă businessul privat“, spune Alina Ion, managerul companiei.
Acest tip de afacere depinde foarte mult de sumele decontate de casele de asigurări, ponderea celor care își permit să plătească întreaga sumă fiind foarte mică. În 2010, Alicia Medical Expert a ajuns la o cifră de afaceri record pentru piață, de 10,4 milioane de lei și estimează sume similare pentru 2011. „Avem planuri de extindere începând cu 2013, în regiunile din jurul Bucureștiului“, spune managerul companiei.
Următoarea cea mai „bătrână“ firmă de pe această piață, Brotac Medical Center, s-a înfiintat în 2006 și are circa 250 de solicitări lunare pentru îngrijiri la domiciliu. Ponderea celor care plătesc serviciile integral este aici mai mare, de circa 30%. Cifra de afaceri a companiei a înregistrat o creștere progresivă în ultimii ani, iar în 2010 a atins pragul de 1,3 milioane de lei. „Ne așteptăm pentru 2012 la o creștere de cel putin 15%“, spune medicul specialist Cornel Brotac. În viitor, compania are în plan să se extindă cu o clinică privată in Bucuresti cu regim de spitalizare, pentru recuperare medicală fizică și balneologică.
Alte două firme mai tinere, dar cu cifre de afaceri de peste jumătate de milion de lei se adresează mai multor segmente de pacienți. De pildă, Micon Life, înființată în 2009, oferă servicii pentru bolnavi care au suferit accidente vasculare, pacienți oncologici și copii. În doar doi ani de activitate, compania a ajuns la o cifră de afaceri de peste jumătate de milion de lei, însă estimările pentru 2011 sunt pesimiste, pentru că firma se bazează în proporție de 95% pe fondurile decontate de Casă.
„În 2011, bugetul alocat de Casa de Asigurări București a scăzut, iar veniturile noastre s-au înjumătățit“, spune Crina Constantinescu, managerul Micon Life. În doar doi ani de existență, Investigmed for Life și-a dublat cifra de afaceri, fiind una din firmele din top trei ca cifră de afaceri din Capitală.
De altfel, Bucureștiul are cei mai mulți furnizori de astfel de servicii. „Sunt orașe aproape sufocate de astfel de companii, cum este Capitala, și unele în care nu există niciuna“, spune Bogdan Stănescu, director medical la Sanacas, o clinică axată exclusiv pe nișa bolnavilor cronici cu răni greu vindecabile. În primul an de activitate, 2010, a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 40.000 de lei, iar directorul estimează o creștere de cel puțin cinci ori pentru 2011. Creşterile veniturilor firmelor de profil arată potenţialul imens al pieţei, impulsionat mai ales de starea precară de sănătate a populaţiei, după spusele managerilor.