«Dacă banca ta ar putea renaşte, aşa ar arăta», aşa se lăuda o campanie publicitară la lansarea în 1999 a băncii online Wingspan. N-a durat niciun an până când banca respectivă a dispărut. În septembrie 2000, la câteva luni după criza dotcom, Wingspan a fost absorbită de către plictisitoarea sa companie-mamă, o bancă reală, Bank One (acum parte din JP Morgan).
În ciuda speranţelor că internetul va transforma bankingul, cele mai multe dintre băncile online lansate în acea perioadă au avut o soartă similară. Citi f/i, o bancă online a Citigroup, a fost resorbită de grupul-mamă tot în 2000. NetBank, un pioner al bankingului pe internet american, a mărşăluit mai mult decât majoritatea, însă a fost şi ea închisă de autorităţile de reglementare a pieţei în 2007. De cealaltă parte a Atlanticului, Egg, prima bancă online de sine stătătoare britanică, a zguduit piaţa în 1999-2000 atrăgând peste două milioane de clienţi în doar câteva luni de la lansare. Şi Egg, de asemenea, a dispărut, clienţii săi fiind vânduţi mai întâi către Citigroup şi apoi către Barclays şi Yorkshire Building Society. A fost un sfârşit dezolant pentru experimentele îndrăzneţe din online banking, experienţe care făceau să transpire palmele marilor bancheri din toată lumea.

N-a fost să fie
Atracţiile bankingului online păreau evidente. Mai  mult decât alte industrii, cea bancară era deja în bună măsură digitalizată. În majoritatea ţărilor bogate, banii lichizi pe care oamenii îi ţin în portofel reprezintă doar o mică fracţiune a activelor lor şi sunt folosiţi doar pentru câteva din cheltuielile lor. Restul banilor şi majoritatea tranzacţiilor reprezintă doar nişte impulsuri magnetice în sistemele de date ale băncilor. În plus, foarte puţinor oameni le face plăcere să facă banking. Dacă ar apărea o alternativă la a merge la filială pentru a rezolva problemele, este sigur că vor fi şi suficienţi clienţi nerăbdători care să fie interesaţi? Până la urmă, un număr considerabil de librării sau magazine de muzică s-au închis deja din cauza vânzărilor online, deşi a naviga pe aceste domenii de internet este mai degrabă distractiv. A merge la bancă nu e prea plăcut. Un motiv în plus pentru a face bankingul din fotoliul de acasă.
Şi totuşi, cu excepţia unor puţine ţări bogate, sunt cu 10-20% mai multe agenţii bancare stradale în lume decât erau acum zece ani. În loc să ia locul băncilor, internetul doar le-a făcut puţin mai confortabile. Băncile convenţionale şi-au adăugat în oferte servicii de internet banking, mobile banking şi chiar video banking. Asta, deşi în tot acest timp şi-au extins şi reţelele de agenţii stradale.
Privind în urmă, anii de dinaintea crizei financiare au fost vârsta de aur pentru bănci. Chiar şi cele mai plictisitoare au avut cum să câştige enorm din investiţii. Doar câteva şi-au bătut capul să încerce să-şi reducă cheltuielile în timp ce veniturile erau umflate masiv de bula datoriilor. De la mijlocul anilor ‘90, marile bănci comerciale europene şi-au redus costurile comparativ cu veniturile cu un procentaj anual de doar 0,3%, spune Simon Samuels, analist de investiţii la Barclays. Chiar şi acest procent este lăudabil, pentru că, a calculat Samuels, costurile au crescut în perioada respectivă cu o medie de 8% anual. Singurul lucru care le-a salvat a fost că veniturile au crescut un pic mai repede.

A trecut vremea investiţiilor cu risc
Efectul crizei datoriilor a fost un pic mai nociv decât părea la o primă vedere. Eforturile băncilor universale de a-şi dezvolta un segment de investiţii, unele bănci comerciale s-au aruncat asupra unor instrumente financiare exotice pe care nu le înţelegeau întotdeauna (demonstrând că până şi cele mai plictisitoare bănci pot face implozie), le-au făcut să-şi întoarcă privirile de la businessul de zi cu zi. Totuşi, bankingul comercial de bază rămâne principalul lor motor de profitabilitate. McKinsey, o companie de consultanţă, arată că bankingul obişnuit reprezintă peste jumătate din veniturile globale ale băncilor, care în 2010 însemnau 3,4 trilioane de dolari (vezi tabelul). De asemenea, s-a dovedit pe termen lung că activitatea de bază este cel mai de încredere generator de profituri. Clasamentul celor mai mari bănci după veniturile din investiţii este corelat mai degrabă  cu proporţia pe care o au veniturile din retail decât cele din plasamentele financiare.
În anii de dinaintea crizei, retailul era un drum închis pentru managerii de bănci cu ambiţii. Salariile erau mai mari la băncile de investiţii, iar funcţiile cele mai importante erau ocupate de executivi care arseseră etape din carieră în acest domeniu. Însă mai nou, segmentul comercial se bucură de mai multă atenţie pentru câteva motive. Mai întâi, pentru că e necesar. În lumea bogată, izbucnirea crizei datoriilor, încetinirea creşterii economice şi ratele reduse ale dobânzilor au schimbat mecanismele businessu­lui. Băncile sunt obligate acum să-şi dea toată silinţa în segmentul comercial pentru a reduce costurile şi a redeveni profitabile. În al doilea rând, tehnologia se schimbă rapid.
Smartphone-urile încurajează clienţii să interacţioneze cu băncile în alte moduri.
Tehnologia promite să scape şi de bătaia de cap pe care o dau comisioanele tradiţionale, precum cel pentru procesarea plăţilor. Cu noi instrumente de a stoca o cantitate masivă de date, băncile şi companiile precum Google sau PayPal speră să transforme felul în care plăteşti cu cardul. În loc să genereze, cu greu, o indicaţie de a mişca banii care ar putea aduce un comision de câţiva firfirei, informaţia implicită în urma unei plăţi ar putea deschide calea unor noi vânzări şi ar putea însemna o oportunitare de marketing ce poate valora mult mai mult decât comisionul respectiv.

Banii sunt speciali
Acest material susţine că bankingul comercial va deveni cea mai atractivă parte a activităţii bancare în următorii ani. Asta, pentru că, faţă de librăriile tradiţionale, de agenţiile de turism clasice sau de magazinele de muzică, care au fost măturate de pe piaţă de internet, băncile au două avantaje enorme în a se adapta la schimbare şi la adopta noile tehnologii. În primul rând, în mentalitatea comună, banii sunt încă speciali. Puţini clienţi îşi doresc să-şi schimbe banca, deşi nu sunt foarte mulţumiţi de ea, iar şi mai puţini par pregătiţi să aibă încredere într-o bancă fără o prezenţă fizică. Aceste lucruri se pot schimba în timp, însă suficient de încet pentru ca băncile să aibă timp să se adapteze.
În al doilea rând, băncile sunt, într-un fel, companii de tehnologie. Multe au sute, dacă nu chiar mii de oameni ce lucrează în departamentele IT. Multe sunt gata să adopte noi modalităţi de a-şi servi clienţii. Iar cel mai clar semn este schimbarea felului în care sunt înţelese filialele bancare.