La ce ar trebui să se aștepte România în cazul unei înghețări a piețelor financiare. Problemele sunt foarte mari în Grecia, în Spania, există acest risc și foarte mulți oficiali europeni și economiști avertizează în privința acestui risc.
Păi ați spus la ce anume trebuie să se aștepte: la riscuri. De ce gen vor fi aceste riscuri e greu de precizat acuma, dar sunt lucruri pe care le simțim, sunt riscuri prevestite și prezente deja în economia românească.. Am să încep cu cel mai semnificativ în opinia mea, lipsa investițiilor străine. Știu că ce voi spuune acum pare nepatriotic, dar eu am alte idei despre ce însemnă să iubești România și pe cetățenii ei. România nu are suficiente resurse interne de creștere. Nu există în România nici resursele umane, nici cele financiare, nici cele naturale, astfel încât să creștem autarhic. Ceaușescu a trăit în această iluzie, a închis România și a sperat că închizând România, România va putea să funcționeze. A fost o eroare majoră și nu a dus decât la sărăcirea poporului român, la cea mai dramatică ajustare de consum în  timp de pace a unei populații. Deci ideea de noi prin noi înșine, închiderea României, blocarea fluxurilor de orice natură e foarte foarte gravă și e un lucru care se întâmplă și e un lucru pe care îl aud deseori în discursuri și îl simt în comportamentul multor politiceni români și nu-mi dau seama dacă o fac din interese personale, electorale, politice, dar e evident că un discurs de reîntoarcere la noi înșine, prin noi înșine, izolați de ceilalți, discurs care a apărut și în Grecia și în Italia și în Spania și în multe alte țări și care se manifestă și în Germania, dar sub forma conversației  “ia mai lăsa-ți-i pe ăștia cu ale vor să se descurce cum vor și dacă nu vor să se descurce cum pot”.
Naționalism economic…
Da. Sunt discursuri  care există și care mi se pare extrem de periculoase și extrem de periculoase în contextul proiectului european. Dincolo de acest risc extins de autarhizare, de încercare de izolare și autarhizare a României, există riscurile secvențiale, cele pe sectorul bancar, cu repercusiuni asupra capacității de finanțare a companiilor, care, iar dă multe semen prevestitoare în momentul de față, creditul crește foarte greu, companiile se finanțează foarte greu, practice nici nu prea discutăm de fiunanări noi de investiții, discutăm de refinanțări, operațiuni de supraviețuire și nu de creștere.
Blocajul finanțărilor de companii se petrece deja și în UE în ciuda sumelor foarte mari pe care BCE le injectează…
Pentru că banii nu ajung în economie, ajung să acopere ceea ce băncile au împrumutat pentru stat.
Și atunci toate măsurile extreme de costisitoare luate organismele internaționale, de BCE, cu un trillion de euro injectați în piață, au vreo șansă să rezolve cu adevărat această criză sau doar amână un moment dramatic, sau încearcă să câștige timp pentru niște soluții pe care nimeni nu le știe acum?
Eu zic așa, că sumele acestea amețitoare, care până acum câțiva ani nici nu existau, trillionul de dolari sau de euro nu făcea parte din limbajul comun. Nu făcea parte nici măcar din limbajul bancherilor de investiții. În momentul de față, trilionul este unitatea de măsură pentru diverse operațiuni la nivel de Bănci Centrale. Este evident că în perioada de boom necontrolat și irațional au fost creați foarte mulți bani care nu aveau acoperire. Și au fost creați de instituții care nu creează bani. Băncile de investiții nu creează bani. Ele au creat bani prin instrumente derivative, le-au multiplicat și au ajuns să obțină profituri, care s-au tradus în tot felul de alte sume care s-au stocat care s-au remultiplicat și tot așa. Deci o bulă extreme de mare și de periculoasă. Banii emiși de Băncile Centrale nu fac decât să absoarbă din această bulă de bani iraționali, de bani creați de cei care nu au dreptul să creeze bani. Băncile Centrale creează bani. E ruptă în continuare, rațiunea de a crea bani și economia reală. Băncile Centrale acoperă această bulă. Deocamdată doar îi acoperă, nu vin în plus. O completează, o înlocuiește. Cel mai normal era să-I lase pe investitori să-ți piardă banii. Americanii au decis că nu și de atunci nimeni nu poate să facă altfel.
Nu este aceasta una dintre cauzele pentru care se întârzie oprirea crizei. Pentru că nu se lase să se curețe prin faliment curat și cinstit economia?
Ba da! E o mare problemă, dar nimeni nu are curajul să facă acest lucru. Iar în momentul în care America a pompat 8,10, 14 trilioane, nu se știe exact, e foarte greu pentru un grupo economic echivalent, să spunem, Statelor Unite, și cu aceleași dorințe de a fi present și nu numai ca putere economic să spună noi facem altfel, noi ne omorâm băncile, noi ne omorâm companiile, noi lăsăm să dea faliment cei care dau faliment și luăm totul de la zero ulterior.
Este justificată o panică a oamenilor care atunci când văd sume de ordinul acesta, trilioane, de fapt nu reușesc decât să amâne problema. Cât de mare e problema când un trillion doar amână deznodământul 3 luni, nici mai mult și e nevoie de încă ceva?
Eu zic așa. Panica nu e justificată. Ce voiam să zic, ca să termin ce începusem e că Europa a emis prea puțin bani în comparație cu Statele Unite.
N-a ținut pasul cu inflația.
Statele Unite au pus 10,12,14 trilioane de dolari pe piață, deci în jur de 10 trilioane de euro, Europa a pus vreo două. SUA după ce au pus 10 trilioane, au o creștere undeva pe la 2%, iar șomajul oarecum stagndat sau în ușoară reducere, dar tot undeva spre 8%. Europa mai trebuie să pună 6-7-8 trilioane.
Problema europei este că nu se știe cine. Fiindcă ar trebui ca atunci cțnd le pune ele să nu mai fie trilioanele Franței, Greciei. Să fie trilioanele europei, acele euro bonduri sau altceva. Aici e o decizie politică. Una de cedare de suveranitate și una de acceptare a anumitor hegemonii. Pentru că va fi foarte greu să-I convingi pe cei care sunt contributori extrem de neți, nu neți, cum sunt acolo, adică nu cu sute de miliarde, cu mii de miliarde, să nu ceară niște lucruri în compensație. Dar asta înseamnă buget European.
Într-o socializare a datoriilor ar fi nevoie de o reuniune fiscal și bugetară..
…și monetară completă, adică cu o trecere a tuturor statelor europene la euro.
În această dispută Franța-Germania, pe marginea Tratatului Fiscal, în care Franța susține măsuri de creștere economic în detrimentul unei discipline bugetare stricte, cine credeți că are dreptate?
Este răspunsul acela celebru “Da” sau amândoi au dreptate, în sensul că trebuie luate măsuri de creștere cu condiția ca toate statele europene să accepte măsurile de austeritate. Deci, prima dată stabilești că de acum încolo există un set de reguli pe care orice ar fi îl urmăm cu toții, nu eu sunt țara mea și poporul meu și n-avem chef, și în principiu muncim ceva mai mult și avem ceva mai puțin. Cam așa e diferența dintre Nordul și Sudul Europei. Ăia din Nord, pentru că e mai frig muncesc mai mult și pentru că au un anumit tip de educație fură mai puțin. Ăia din Sud, pentru că e soare se odihnesc mai mult și pentru că au mai mult timp să se gțndească la prostii odihnindu-se, fură mai mult. Și atunci bătălia asta între două culturi, dacă vrem să aibă succes, trebuie să meargp în direcția culturii care s-a dovedit eficientă.
La noi, la nivel cultural, lucrurile se schimbă extrem de lent…
Extrem de lent, dar problema că în momentul în care ai acceptat anumite tipuri de politici și eu nu văd de ce jumătate din bugetul statelor europene și nu 1% cât e acum n-ar fi buget comun european. Sunt o grămadă de zone în care, de exemplu, toți cetățenii UE trebuie s-o ducă la fel de bine, în sănătate sau în educație. Dacă vrei să ai o europă unită, trebuie să ai lucrurile astea puse la punct. Dar asta presupune ca cetățeanul neamț renunță la puțină sănătate, iar cetățeanul român primește mai multă prin transfer de la nemți. În America, unde vorbim de stat federal, totuși chestia asta se întâmplă: 20% din bugetul american, chiar 23-24% e buget federal. Aia e direcția. Deci astăzi, Germania are dreptate și da, Germania, în mod cert în paralel cu măsuri de austeritate vede și măsuri de austeritate. 
Credeți că existe rate de succes ale acestui Tratat Fiscal. Sunt prevăzute sancțiuni, însă erau prevăzute sancțiuni și în Tratatul de la Maastricht și toată lumea încălca concertat acordul.
Acest acord duce mai puțin înainte lucrurile pentru că există o sancțiune prezentă…
Amenzile..
Nu, dincolo de amenzi pentru că nu mă interesează amenzile, pentru că dacă vreau să aduc banii în țara mea, nu mă interesează dacă dau banii și pe o amendă, că aici e povestea de politicieni locali, ce vor ei sp decidă. A apărut această sancțiune, că nu îți finanțez nebunia.
Dacă vom avea politicieni responsabili, în cadrul acestui tratat vor putea păstra echilibrul bugetar, care nu este neapărat o condiție a bunăstării, făcând cheltuieli iresponsabile și punând taxe foarte mari pentru o perioadă scurtă, cât este de fapt un mandat politic.
Ați văzut că am spus că discutîăm despre politici fiscale, bugetare comune, va trebui să se ajungă la un sistem de taxare având un buget jumate european, jumate național federal și la un sistem de taxare cu trepte. Excesele vor exista întodeauna. ți în statele unite sunt state care dau faliment, sunt guvernaori de state care fură sau fac tâmpenii, deci nu e o chestie pe care să o poți să o stăvilești.
Credeți că ar fi mai bine să fie stabilite mai multe taxe la nivel european?
În mod cert. Sistemul de taxe să fie cât mai comun european.
Și punctul de vedere al cetățeanului în momentul în care o problemă, că decizia se ia mult mai departe de zona controlului lui politic, când se ia undeva departe la Bruxelles…
Asta înseamnă cedare de suveranitate și o trecere de atribute de la parlamentele naționale către parlamentul european. Cetățeanul american din statul Washington, care e foarte departe de orașul Washington are aceeași reprezentativitate la Washington ca și cetățeanul din Carolina, care e mult mai aproape. E un lucru cu care trebuie să te obișnuiești. Că o bună parte din deciziile naționale se iau în Parlamentul european, care e ales. Avem reprezentativitate naționale.