Pilotul unui avion al companiei CarpatAir a decis să desfăşoare toboganele când, cu puţin timp înainte de decolare, un semnal luminos a indicat un început de incendiu la unul dintre motoarele aparatului.
Alerta a fost dată şi la sol. Pompierii, poliţia aerului şi frontierelor precum şi serviciile de salvare au intervenit foarte repede.Aparatul, un Saab 2000 bimotor, transporta 40 de persoane. Cel puţin patru pasageri s-au rănit uşor (luxaţii, uşoare contuzii) în momentul folosirii toboganelor de urgenţă iar mai multe persoane în vârstă au manifestat o stare de şoc, potrivit unor surse sanitare.
Aterizările şi decolările au fost suspendate timp de mai bine de o oră la Florenţa.Potrivit unor surse din cadrul aeroportului, nu s-au detectat flăcări la motoarele aparatului. Comandantul a spus însă că a văzut semnalul de incendiu şi de aceea a declanşat procedura de evacuare de urgenţă şi a avertizat turnul de control.
Ce spune Carpatair
De la reprezentanții companiei, situația se vede altfel. ”Niciunul dintre pasagerii aflați la bord și dintre membrii echipajului nu au avut de suferit. Pe timpul rulajului către pista de decolare pe Aeroportul din Florența, echipajul aeronavei de tip Saab-2000, cu 45 de pasageri la bord, a sesizat declanșarea mesajului de alarmă de incendiu la motorul stâng, unul care, ulterior, s-a dovedit a fi fals. Pentru evitarea oricărui risc și în conformitate cu procedurile standard pentru astfel de situații, echipajul a încetat imediat rulajul, a declanșat sistemele de stingere a incendiului și a evacuat aeronava”, spune reprezentanții Carpatair.