Abrogarea s-a făcut printr-o nouă circulară, ce stabileşte ‘reguli precise şi transparente în cadrul codului de intrare şi de şedere pentru străini, al codului de azil şi al codului muncii’, se arată în comunicat. Acesta prevede ‘asigurarea egalităţii de tratament, facilitarea demersurilor studenţilor şi oferirea unui răspuns rapid la cererile lor de modificare a statului’, procesarea dosarelor neputând să depăşească două luni.

Circulara Guéant (după numele fostului ministru de interne Claude Guéant) din 31 mai 2011, care restrângea accesul la muncă al absolvenţilor străini la terminarea studiilor în Franţa, a provocat proteste vehemente în universităţi şi rezerve în sânul guvernului şi din partea patronatelor.

După publicarea acestei circulare, mulţi absolvenţi străini, dintre care unii foarte calificaţi, care fuseseră recrutaţi de firme franceze, nu au putut obţine modificarea statutului lor din student în salariat.