”Am avut o întrevedere cu consilierul prinţului Charles care a fost la Ministerul Dezvoltării, unde am avut o discuţie în care i-am mulţumit Excelenţei sale, prinţului Charles, pentru efortul pe care l-a făcut şi pentru sprijinul permanent(…) Acest parteneriat ţine în primul rând de realizarea unei strategii coerente pentru promovarea Carpaţilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru iniţierea unor proiecte punctuale, de la festival gastronomic, până la promovarea unei regiuni turistice din zona rurală, de la asigurarea finanţării pe infrastructura de turism”, a arătat Hellvig.
Ministrul a menționat că MDRT, în cadrul acestui parteneriat, se va implica în reabilitarea de drumuri, a infrastructurii în interiorul regiunilor promovate, adică se va axa pe un ansamblu de măsuri care trebuie să asigure o dezvoltare de secol XXI a regiunilor şi a locurilor care se doresc a fi promovate.
”Nu trebuie să reinventăm nimic, trebuie să folosim şi să dezvoltăm ceea ce avem (…)Vreau să ştiţi că la nivelul Secretariatului General al Guvernului există un secretariat tehnic care coordonează o strategie pentru dezvoltarea turismului în Carpaţi, au fost discuţii, există, se realizează o strategie la nivel guvernamental (…) Strategia a început, a existat deja o discuţie la nivel de experţi săptămâna aceasta, am fost informat, au început să lucreze pe documente”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Eduard Hellvig a precizat că în baza acestui parteneriat va exista o colaborare şi că urmează să se stabilească dacă va avea sau nu o întrevedere cu prinţul Charles, pe parcursul vizitei reprezentantului Casei Regale a Marii Britanii în România, programată în vara acestui an.
”Din câte ştiu, din discuţiile pe care le-am avut cu consilierul prinţului Charles, în luna iulie se pare că va veni într-o vizită privată în România, vom conveni să vedem dacă se impune şi va exista timp să ne întâlnim, dacă nu, evident colaborarea va exista în continuare şi cu Fundaţia Prinţului Charles, şi cu consilierul domniei sale, care se află în permanenţă în România”, a mai arătat Eduard Hellvig.
Ministrul Dezvoltării a precizat că România nu trebuie să inventeze lucruri noi, ci trebuie să utilizeze ceea ce deţine ca resursă de dezvoltare şi de promovare, cum este şi turismul de nişă – turismul cultural, tradiţiile, cultura.