Piaţa românească a cardurilor este estimată la 14 milioane de euro pe an, din care aproximativ 800.000 de euro reprezintă carduri de fidelitate, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Gina Anastasiu, Sales Manager al companiei Supercard, principalul jucător pe piaţa programelor de fidelitate din România.
‘În România, piaţa cardurilor este estimată la 14 milioane de euro pe an, sumă din care aproximativ 800.000 de euro reprezintă carduri de fidelitate’, a afirmat Gina Anastasiu.
Programele de fidelitate au cunoscut un real succes pe parcursul anului 2011, cu precădere în America de Nord şi Europa, când au fost produse peste 1,7 miliarde de carduri de loialitate, cu o valoare estimată la 395 de milioane de dolari americani.
Pentru companii, cardul de fidelitate este modalitatea prin care se pot strânge, printre altele, informaţii despre comportamentul de cumpărare al clienţilor, intervalul de timp la care revin, obiceiuri specifice, care sunt cel mai des achiziţionate produse sau servicii.
Implementarea unui program de fidelitate aduce deci clienţi noi, îi apropie pe cei deja existenţi şi dezvoltă o bază de date ce va fi un puternic suport în gândirea strategiilor de marketing şi publicitate, potrivit Supercard.