Mega Image deschide, azi, magazinul Shop&Go cu numărul 24. Retailerul belgian ajunge astfel să opereze 136 de magazine în țară, cu mărcile Mega Image (113) şi Shop&Go (24).
Noul magazin Shop&Go, situat pe Strada Centurii, nr. 7 din Bucureşti, ocupă o suprafață de vânzare de aproximativ 126 mp.
Mega Image și-a bugetat, pentru 2012, investiții de aproximativ 50 de milioane de euro pentru deschiderea de noi magazine, dar și pentru remodelarea celor vechi, plus mai multe programe de sustenabilitate, după cum anunța recent Xavier Piesvaux, directorul general al companiei.
Vânzările retailerului belgian, care operează supermarketurile Mega Image şi magazinele de proximitate Shop&, au depășit, anul trecut, pragul de un miliard de lei (echivalentul a cca. 225 mil. euro).
Partea a Delhaize Group, Mega Image este acum a doua mare rețea de retail modern din România, pe aceeași poziție cu Penny Market (130), după Lidl (140). Topul este completat de Profi (120).
Belgienii de la Delhaize Group sunt prezenți în 11 țări de pe trei continente. La sfârșitul primului trimestru al lui 2012, rețeaua Delhaize Group avea un număr de
3.309 magazine.
În 2011, Delhaize a anunțat venituri în valoare de 21,1 miliarde de euro (29,4 miliarde dolari), cu un profit net de 475 milioane de euro (661 milioane dolari).
La sfârșitul lui 2011, Delhaize Group număra aproximativ 160.000 de angajați. Acțiunile Delhaize sunt listate la NYSE Euronext Brussels (DELB) și New York Stock Exchange (DEG).