Magazinul online al Otter Distribution, compania care aduce în ţară primele două cele mai vândute mărci de pantofi din lume – Geox și Clarks, a înregistrat comenzi de peste 140.000 euro în mai puțin de un an.
„Vânzările au depășit toate asteptările. OtterShop.ro a fost o decizie inspirată și firească ritmului nostru de dezvoltare (…). Pe viitor, ne așteptăm la o evoluție cel puțin la fel de bună și la o deschidere din ce în ce mai mare a cumpărătorilor români față de comerțul online”, spune Filip Schwartz, acţionarul majoritar și directorul general al Otter Distribution, explicând că ”gradul de reîntoarcerea a utilizatorilor pe site în fiecare lună este de peste 50%”.
OtterShop.ro este conceput și operat de Delazero, o companie românească cu expertiză pe zona de e-commerce, și oferă o alternativă de shopping în mediul online pentru magazinele multibrand Otter. Magazinul online vinde branduri precum Clarks, Geox, Ara, Otter, Gabor sau brandurile proprii ale Otter, Epica de Mazzio și Mario Fellini.
Compania Delazero a investit în crearea și dezvoltarea site-ului 100.000 euro. Cu o cifră de afaceri de 200.000 euro în 2011, Delazero are la activ patru proiecte în derulare: trei magazine online monobrand și unul de multibrand pe segmentul de fashion.
„Obiectivul principal vizează atingerea unei cifre de afaceri pentru OtterShop.ro de 200.000 euro pe anul 2012 și menținerea în topul celor mai profitabile magazine Otter”, a declarat Carmen Grigore, Managing Partner Delazero.
Otter Distribution a încheiat 2011 cu un profit operațional de 11,2 mil. lei (aprox. 2, 5 mil. euro) la o cifră de afaceri de 69,7 mil. lei (aprox. 16 mil. euro). Distribuția are o contribuție de 22% la cifra de afaceri totală. Pentru 2012, ”în varianta realistă vom reuși să menținem vânzările la nivelul lui 2011. Cel mai pesimist scenariu la care ne-am gândit e de scădere de 10%”, spune Filip Schwartz.
Într-un final, „cu închideri, relocări și noi deschideri, la sfârsitul lui 2012 vom avea aproximativ același număr de magazine ca anul trecut“, calculează managerul Otter Distribution.
Pentru a-și consolida poziția pe piață, Schwartz și-a făcut deja un plan: atragerea și altor tipuri de consumatori care poate își doresc și altceva decât produsele casual vândute acum prin lanțurile Otter (30 de magazine) și Geox (4). Astfel, a cumpărat Aldo (4) și a deschis primul magazin multibrand Promenade (în Tom Constanța) și primul monobrand Clarks din România (în AFI Palace Cotroceni), plus trei magazine de tip outlet.
Înființată în 1997, Otter Distribution deține în prezent 43 de magazine în țară, prin care vinde branduri ca Ara, Clarks, Geox, Gabor, The Flexx, Otter, Aldo sau le coq sportif. 95% din acțiunile Otter Distribution îi revin lui Filip Schwartz, restul de 5% fiind împărțite între membrii familiei sale. Filip Schwartz deține acțiuni și la Comex Otter, fabrica de la Jimbolia care produce și pentru Otter Shoes.