Potrivit datelor companiei, Bucureștiul este cea mai mare dintre cele șase comunități Let’s Meet din România, cu 44 de evenimente organizate, care au adus împreună, în total, 1.500 de persoane.
”Și chiar există potențial de dezvoltare, în condițiile în care piața românească este foarte diferită de țările din Europa de Vest. Se poate spune că se află la început, din acest punct de vedere. Ne adresăm unui public educat, cu venituri peste medie”, spune Patrick Nordstjærne, fondatorul Let’s Meet în România.
Următorul eveniment organizat de Let’s Meet va avea loc pe 16 iunie, în București, și își propune să aducă împreună aproximativ 70 de singles. Comunitatea reunește persoane cu vârsta cuprinsă între 22 și 60 de ani, iar evenimentele pun un mare accent pe grupuri omogene și concepte adaptate fiecărei categorii de vârstă.
Cel mai popular tip de evenimente este Bar Crawl. Acest concept, deși nu se bazează pe criterii stiințifice complexe de formare a cuplurilor, are un mare succes în rândul participanților.
Let’s Meet organizează, de asemenea, în parteneriat cu Umbrella for Two, agenție de matchmaking, seminarii și sesiuni de coaching pentru persoanele single, în cadrul cărora membrii celor două comunități se întâlnesc gratuit cu specialiști în training și coaching și psihoterapeuți.
Let’s Meet: 2.000 de profiluri într-un an
9 iunie 2012, 08:17
Ultima modificare în 9 iunie 2012, 11:17
Let’s Meet, cea mai mare rețea socială offline pentru singles, a ajuns la 2.000 de profiluri create și peste 1.100 de membri activi în București, la un an de la lansarea operațiunilor pe piața locală de organizare de evenimente pentru persoane singure.
Etichete: afacere,
intalniri,
organizare
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Mercedes-Benz G63 AMG: Un 4X4 autentic, cu apucături de monopost F1 și preț de vilă
- Legi ciudate în Singapore, India şi Dubai
- Cea mai mare tranzacţie din zonă: Sberbank a achiziţionat DenizBank pentru 3,6 mld. dolari
- O nouă osteria, de data aceasta Gorgia
- La băncile din Elveția poți depune bani doar dacă iei notă de trecere
- A scăzut consumul de energie electrică
- Film despre culisele Vaticanului
- Unul din trei români susţin finanţarea de UE a ajutorului umanitar în lume, în pofida crizei
- Cum arată cel mai nou tren livrat de către români moldovenilor
- Studiu: 43% dintre români spun că au o situaţie financiară dificilă