Eventuala surpriză ar putea proveni doar de la rapiditatea cu care s-a întâmplat acest lucru: se propune acum impozitarea suplimentară cu încă 16% („taxă de solidaritate“) a veniturilor „excesive“ (peste 4.500 lei) ale salariaţilor din sectorul public. Orice propunere de impozitare excepţională poluează cu incertitudine suplimentară mediul de afaceri şi descurajează întreprinzătorii români şi străini, tocmai pe aceia de la care politicienii aşteaptă creşterea economică cu care le place să se laude.
După aplicarea măsurii în sectorul public, ce anume va împiedica extinderea ei şi la sectorul privat? Sau tocmai acesta este obiectivul strategic al propunerii? Fără a intra în dezbateri doctrinare, se poate constata că această propunere păcătuieşte în primul rând prin lipsa de coerenţă logică. Dacă scopul este colectarea de resurse bugetare, înseamnă că statul se impozitează pe sine: plăteşte salarii mari angajaţilor săi, iar apoi recuperează banii prin taxe speciale. Nu ar fi mai simplu să nu se plătească salariile „excesive“ de la bun început? Fie statul poate controla nivelul de salarizare al angajaţilor săi (dar atunci nu ar fi trebuit să existe acele „salarii excesive“), fie statul nu poate controla salariile pe care şi le plătesc „bugetarii de lux“. În acest caz, taxa de solidaritate va fi compensată, cu prima ocazie, prin viitoare măriri de salariu, bonusuri, prime etc. Desigur, Guvernul va putea introduce o nouă suprataxă de hipersolidaritate…
Merită amintit faptul că de fiecare dată când principiul impozitării proporţionale a fost abandonat şi înlocuit cu arbitrarul impozitării progresive, ratele de impozitare au crescut fără a mai reveni la nivelul iniţial. Spre exemplu, în SUA, ratele de impozitare federală erau între 1% şi 7% în momentul introducerii impozitării progresive a veniturilor în 1913, ajungând la 23%-94% în 1944 şi au rămas la 20%-91% până în 1964. În prezent, după toate reducerile operate de Kennedy, Reagan şi Bush Jr., ratele federale sunt 10%-35%, dar Codul fiscal a crescut între timp de la 400 la 71.684 de pagini, pline de deduceri care au ca scop să compenseze nivelul ridicat al ratelor. Impozitarea excepţională, în general, şi progresivitatea impozitării ca formă specifică a acesteia sunt periculoase pentru că ameninţă solidaritatea contribuabililor în faţa voracităţii fiscale a statelor. Progresivitatea reduce opoziţia faţă creşterea ratelor de impozitare, pentru că fiecare se gândeşte că vor fi afectaţi doar cei mai bogaţi, pierzând din vedere că, din punctul de vedere al Guvernului, fiecare dintre noi este mai bogat decât altcineva, deci poate fi impozitat suplimentar…
Radu Nechita
conf. dr preşedinte CISED
PS Menţionez că, spre regretul meu, veniturile mele din sectorul public nu mă fac eligibil pentru eventuala taxă de solidaritate discutată aici.