Acesta a mai afirmat că România va trebui să accelereze cât mai mult pregătirile pentru a putea reuşi să îndeplinească toate condiţiile pentru aderarea la zona euro.
”Atât timp cât eşti îndepărtat din acest punct de vedere, performanţele se văd, iar disfuncţionalităţile şi dezechilibrele pot să devină din ce în ce mai mari. Este cazul Greciei, Portugaliei şi al altor ţări. Pentru decidenţii politici români opţiunea va fi una singură. Să accelerăm cât mai mult pregătirile astfel încât, într-un orizont de timp, bine pregătiţi, să avem acest obiectiv şi să reuşim să îndeplinim aderarea la zona euro”, a spus ministrul Afacerilor Europene.
Leonard Orban a vorbit şi despre planul de salvare a Uniunii Europene, despre pachetul de măsuri care se discută la nivelul UE.
”Din ce în ce mai mult se vorbeşte la nivel european de un plan de salvare a Uniunii Europene. Nu se numeşte plan de salvare a zonei euro, ci a Uniunii Europene. Ar trebui să aibă elemente fundamentale. Să conducă spre reforme structurale comune, să inducă politici bugetare integrate, să conducă spre uniune bancară, spre uniune fiscală şi, pe termen lung, spre uniune politică. Acesta este foarte pe scurt pachetul care se discută în momentul de faţă”,a spus Orban.
El a mai afirmat că este evident că acest pachet care ar urma să fie pus pe masă nu va putea să fie adoptat pe termen scurt şi foarte scurt.
”Pe termen scurt pot fi luate decizii legate de faimoasele project bonds, acele bonduri menite să stimuleze investiţiile în întreaga Uniune. Aşteptările sunt din ce în ce mai mari, dar decizii importante nu vor putea fi luate în iunie, ci până la sfârşitul acestui an. Ceea ce se discută acum are o miză extraordinar de mare. Are o miză de mai multă integrare sau, de nu, disoluţie. Asta este dilema cu care ne confruntăm. Nu avem decât o soluţie dacă vrem sa menţinem ceea ce am avut până în prezent şi dacă vrem să consolidăm UE şi zona euro”, a explicat ministrul Afacerilor Europene.
Potrivit acestuia, erorile ‘de design’ de la nivelul zonei euro au generat situaţii extrem de complicate, din ce în ce mai mult se peticeşte şi din ce în ce mai mult întreaga structură este slăbită.
”Fiecare salvare ridica din ce în ce mai multe întrebări. Sprijinul pentru sectorul bancar din Spania ridică deja semne de întrebare serioase, în ce măsura aceasta formulă utilizată pentru Spania nu ar putea fi aplicată şi pentru Irlanda. Numai peticind nu vom rezolva problemele de substanţă, de fond, cu care de confruntăm. Va trebui ca pachetul care va fi pus pe masă să fie cât de ambiţios posibil”, a mai afirmat Orban.
Sursa: Agerpres