„Punctul cheie este că există un acord pe care toate părţile implicate, inclusiv guvernul grec, l-au semnat. Dacă actualele acorduri pot fi renegociate atunci, de exemplu, şi premierul portughez ar putea să vină şi să spună că are probleme cu implementarea reformelor. Cred că aceasta ar fi o strategie foarte periculoasă deoarece ar afecta ţările care implementează reforme”, a declarat Jens Weidmann, citat de Agerpres.
Preşedintele Bundesbank a apreciat că o prelungire cu un an a actualului program ar fi o „decizie politică”ce ar avea consecinţe negative pentru UE, adăugând că zona euro nu poate fi şantajată de o ţară cu riscul contagiunii. „Cine va câştiga alegerile din Grecia este o decizie democratică pe care noi toţi trebuie să o acceptăm. Însă la rândul său noul guvern grec este legat de acordurile existente (…) Grecia va lua decizii dar va trebui să respecte şi consecinţele. Cu toţii vom fi afectaţi, însă evaluarea mea este că Grecia va suferi cel mai mult”, a spus Jens Weidmann.
Liderul coaliţiei stângii radicale elene SYRIZA Alexis Tsipras a promis joi seară „un guvern al tuturor grecilor începând de luni”, garantând menţinerea Greciei „în Europa şi în euro”, potrivit textului discursului ultimului său miting electoral la Atena. Eventuala victorie a lui Tsipras îngrijorează anumite cercuri din Europa din cauza opoziţiei sale faţă de continuarea măsurilor de austeritate impuse Greciei de creditorii ei începând din 2010, debutul declanşării crizei datoriilor, în schimbul împrumuturilor internaţionale.