Valérie Trierweiler, care visa la reinventarea rolului de primă doamnă a Franţei, va trebui să renunţe la această ambiţie după confuzia creată ca urmare a mesajului trimis pe Tweet în care îşi exprimă sprijinul pentru rivalul lui Ségolene Royal, în plină campanie legislativă, relatează AFP.
Prin cele câteva cuvinte postate marţi pe reţeaua de socializare, jurnalista a sfidat o regulă tradiţională respectată de partenerele şefilor de stat, precum şi o cerinţă stabilită de François Hollande: nu se amestecă viaţa particulară cu cea publică. Hollande, care se vrea un preşedinte „normal” se trezeşte astfel, la o lună de la alegerea sa, prins într-o poveste politico-sentimentală.
Toate publicaţiile scriau ieri, pe prima pagină, despre această situaţie în care se află Hollande, prins ca între ciocan şi nicovală, între actuala parteneră şi fosta, Ségolene Royal, cu care a avut o relaţie de aproape 30 de ani şi care este mama celor patru copiii ai lui.
Numai săptămânalul Paris-Match, la care Trierweiler este încă salariată, a consacrat prima pagină altui subiect, lui Anne Sinclair, soţia lui Dominique Strauss-Kahn.
Concluzia acestui derapaj al noii prime doamne, care a dorit să aducă un suflu nou printr-o anumită libertate a tonului, este că întreaga clasă politică o somează să fie mai discretă.
Potrivit unui sondaj, 69% dintre francezi consideră că Valérie Trierweiler a greşit când s-a exprimat astfel public, iar 76% spun că acest tweet ‘este dovada confuziei între viaţa particulară şi cea publică’.
De când a fost ales Hollande, Valérie Trierweiler se străduieşte să se definească, prinsă între dorinţa de independenţă şi constrângerile unui statut fără contur precis.
„Rolul de primă doamnă este un rol secundar care trebuie acceptat ca atare, şi mi se potriveşte”, afirma ea recent pentru AFP. În acelaşi timp, ea spune în cotidianul britanic The Times că nu va fi niciodată „o persoană cu rol decorativ” şi doreşte înlocuirea termenului de primă doamnă.
Valérie Trierweiler şi-a dedicat primul articol de după alegeri, din Paris Match, lui Eleanor Roosevelt, soţia fostului preşedinte american Franklin Roosevelt, afirmând ironic: „Iată! O First lady jurnalistă nu este un lucru nou. Evident, trebuie să ne uităm de cealaltă parte a Atlanticului ca să găsim acest caz unic”.
Valérie Trierweiler, care are un caracter puternic, divorţată de două ori, spune că vrea cu orice preţ să continue să se ocupe de cei trei copiii ai ei şi deci să-şi păstreze meseria de jurnalistă. Nu va scrie articole politice, care erau de fapt pasiunea ei, ca să evite orice conflict de interese, dar se pare că nu-şi dă seama că tot ce atinge capătă acum o dimensiune politică.
Încă de la ceremonia de învestitură, Trierweiler a încercat să inoveze, organizând pentru prima dată o adevărată predare a puterii, cu fosta primă doamnă Carla Bruni-Sarkozy, urmându-l peste tot pe preşedinte, inclusiv, lucru inedit, când acesta a mers cu maşina pe Champs-Elysées.
Dar, nu va înceta, potrivit mai multor surse din Partidul Socialist, să facă totul pentru a o „îndepărta” pe fosta parteneră a preşedintelui. Deja. Ségolene Royal nu mai apare într-un clip de campanie, în care se află toţi liderii socialişti alături de Hollande.
Sursa: Agerpres