Așadar, criza începe ”să lovească economia germană”, scrie Der Spiegel în ediţia de joi, citat de Agerpres. Pentru o lungă perioadă de timp, centrul de putere economică german părea imun la efectele crizei datoriilor din Europa. Cu toate acestea, în ultimele săptămâni indicatorii economici au început sa sugereze că norii negri se pot aduna şi asupra Germaniei. Vestea proastă a venit joi. Noile cifre au arătat că sectorul privat din Germania s-a redus în iunie, pentru a doua lună consecutiv, iar activitatea productivă a atins cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.
Conform aceleiași surse, indicele puterii de cumpărare a managerilor (Purchasing Manager Index, PMI), compilat de institutul de cercetare Markit pe baza unui sondaj privind 1.000 de firme, a scăzut cu 0,8 puncte la 48,5% – cea mai mică cifră din iunie 2009, şi sub pragul de 50 puncte, care este considerat că separă creşterea de contracţie. Indicele pentru întreaga zonă euro a fost de 46, la fel ca luna trecuta şi la cel mai mic nivel din ultimii trei ani.
Tim Moore de la Markit a afirmat că pare a exista ”un consens tot mai profund în rândul întreprinderilor germane că turbulenţele din zona euro au afectat deja perspectivele lor de creştere pentru a doua jumătate a anului 2012”. Perspectivele de afaceri în sectorul serviciilor au scăzut brusc de la 55,9 în mai, la 47,0, cea mai mare scădere din istoria de 15 ani a sondajului.
PMI pentru industrie a scăzut, de asemenea, cu 0,5% la 44,7 puncte, cea mai scăzută valoare din ultimii trei ani. ”Producătorii germani s-au aflat în prima linie a declinului economic în contextul în care fundalul economic tot mai agravat şi criza euro în desfăşurare au cântărit foarte mult asupra cererii la export”, a afirmat Moore, citat de Agerpres. În iunie, s-a asistat la cea mai mare scădere a comenzilor la export din aprilie 2009. Drept rezultat, industria a redus cel mai mare număr de locuri de muncă în doi ani şi jumătate. Deşi sectorul mai angajează încă lucrători, numărul noilor angajări a fost relativ scăzut în iunie.
”În Europa asistăm la un declin abrupt îngrijorător şi el se răspândeste de la periferie, care scăzut cu o rată sporită îndreptându-se spre Germania”, a declarat Chris Williamson, economist şef la Markit. Există temeri că economia germană este posibil să se fi contractat în al doilea trimestru al lui 2012, după performanţa sa puternică în primul trimestru, când a crescut cu 0,5%. Sondajul Markit a sugerat că PIB-ul întregii zone euro este posibil să se fi redus cu 0,6% în al doilea trimestru. Cu toate acestea, guvernul german se aşteaptă ca economia germană să crească moderat în 2012, potrivit unui raport lunar publicat joi de Ministerul de Finanţe.
Raportul Ministerului de Finanţe a arătat, de asemenea, că veniturile fiscale au scăzut în mai pentru prima dată în doi ani. Veniturile fiscale totale la nivel naţional şi de land au fost de 40,26 miliarde de euro (51 miliarde dolari) în luna mai, cu 4,3% mai reduse decât în aceeaşi lună a anului trecut. Experţii ministerului au pus scăderea în mare măsură pe seama schimbării tehnice în modul în care sunt colectate anumite taxe. Dar raportul ministerului a notat, de asemenea, că există indicatori care arată că economia germana încetineşte, ceea ce va afecta veniturile fiscale.
Cifrele de joi vin după alte veşti proaste. Indicele Zew, care măsoară moralul analiştilor şi investitorilor germani, publicat la începutul acestei săptămâni, a arătat că moralul a scăzut în iunie, cu cea mai rapidă rată a sa din octombrie 1998, pe fondul preocupărilor legate de băncile spaniole şi alegerile din Grecia. Alte cifre publicate la începutul acestei luni au arătat că exporturile germane au scăzut cu 1,7%, în ritm lunar, în aprilie.
Criza euro a ajuns în industria germană
22 iunie 2012, 14:37
Ultima modificare în 22 iunie 2012, 17:37
Criza euro a afectat perspectivele de creștere ale companiilor germane, sunt de părere reprezentanții acestora, potrivit informațiilor din presa străină. Activitatea productivă a atins cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani iar comenzile la export au asistat, de asemenea, la o scădere bruscă.
Etichete: criza,
europa,
germania
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook