Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, peste așteptări

Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor din cauza încălzirii climatice ar putea fi de două sau de trei ori mai mare decât s-a estimat până acum, demonstrează un studio citat de AFP și publicat de Consiliul naţional de cercetare American.

Cei care au realizat studiul au pornit de la estimările furnizate de ONU şi le-au actualizat cu noile date referitoare la starea calotei glaciare, a cărei topire ar fi responsabilă de creşterea accelerată a nivelului oceanelor.
Astfel, experții prevăd o creştere a nivelului oceanului planetar cuprinsă între 8 şi 23 de centimetri până în anul 2030, comparativ cu cel înregistrat în anul 2000, de 18 până la 48 de centimetri până în anul 2050 şi de 50 de centimetri până la 1,4 metri în anul 2100.
Estimările din prezent le depăşesc pe cele furnizate în anul 2007 de către un grup de experţi ai Naţiunilor Unite în evoluţia climatului (GIEC), care prevedea o creştere cuprinsă între 18 şi 59 de centimetri până la sfârşitul acestui secol.
Experții atrag atenția că, odată cu ridicarea nivelului oceanelor, trebuie să ne aşteptăm şi la creşterea numărului furtunilor prelungite şi de o violenţă extremă, dar şi la valuri mai mari, ceea ce sporeşte riscul de inundaţii, de eroziune a coastelor şi de reducere a zonelor mlăştinoase.