În primele 5 luni ale anului 2012, agențiile de turism și-au majorat vânzările cu plata online cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor din sistemul PayU care analizează evoluția a aproape 170 de agenții de turism care își dezvoltă afacerile în mediul online și utilizează soluția PayU.
„În contextul în care evoluțiile în offline sunt extrem de mici sau chiar negative, mediul online oferă toate ingredientele pentru ca agențiile de turism să își crească vânzările: soluții integrate cu sistemele lor interne de rezervări, posibilități multiple de parteneriate și promoții, canale de comunicare mai eficiente și, mai ales, rapiditate în procesul de vânzare și încasare. În consecință, vedem creșteri constante de la un trimestru la altul, atât în volumul pieței, cât și în numărul jucătorilor care își dezvoltă canalul online”, explică Cristi Herghelegiu, Country Manager PayU în România.
În ceea ce privește valoarea medie a tranzacției în industria turismului, aceasta a crescut cu 18%, de la 155 euro la 182 euro. Situația se schimbă în cazul perioadelor cu promoții, când valoarea medie a tranzacției poate să se dubleze. „Plățile pe internet au înregistrat un ritm de creștere susținut în ultimii ani, dar sunt încă la început. Visa Europe a identificat potențialul imens de creștere a plăților online și susține în mod proactiv dezvoltarea acestui segment. Astfel, dorim să lucrăm îndeaproape cu comercianți pentru a oferi deținătorilor de carduri Visa prețuri mai avantajoase pe internet comparativ cu cele la plata în numerar. Totodată, vom continua să încurajăm înrolarea cardurilor de către deținători în platforma Verified by Visa pentru a beneficia de siguranța sporită la plățile online”, declară Cătălin Crețu, General Manager Români al agenției Visa Europe.
Cele mai căutate destinații pe segmentul biletelor de avion au fost orașele Madrid, Barcelona, Roma, Londra și Paris, în timp ce majoritatea pachetelor de cazare au fost achiziționate pentru Sunny Beach, Corfu, Burgas, Paris și Halkidiki, conform agenției de turism Veltravel.