Bulgaria aşteaptă să încaseze peste 500 milioane de euro de la concesionarea unor obiecte de infrastructură din transport, a declarat ministrul bulgar al Transporturilor, Ivailo Moskovski.
Potrivit lui, în prezent se organizează licitaţiile de concesionare a porturilor dunărene din Ruse, Vidin, Lom, Nicopole, Turtucaia, a aeroportului din Sofia, a portului maritim de la Burgas, precum şi a gărilor feroviare de la Varna şi Plovdiv. ”Sper că va exista un interes sporit din partea investitorilor şi faţă de licitaţia pentru privatizarea companiei de stat pentru transport feroviar de marfă BDZ”, a afirmat luni oficialul, citat de Agerpres.
Ministrul Moskovski a spus că în perioada 2007-2013 ţara sa are la dispoziţie peste 2 miliarde de euro din fondurile europene pentru modernizarea infrastructurii de transport. O altă sursă de finanţare a proiectelor de transport este parteneriatul public-privat. Tot luni, ministrul economiei, energiei şi turismului, Delian Dobrev, şi-a exprimat speranţa că până la sfârşitul anului ţara sa va reuşi să atragă încă 5-6 mari investitori, potrivit Agerpres. Fără să ofere alte detalii, Dobrev a spus că în perioada ianuarie-aprilie 2012 investiţiile străine directe în Bulgaria au atins un nivel de 407 milioane de euro, ceea ce reprezintă de şapte ori mai mult faţă de perioada respectivă a anului trecut, când au fost atrase doar 63 milioane de euro.