Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna mai 2012 cu 1% faţă de luna aprilie 2012 şi au depăşit 193,403 miliarde lei, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au redus cu 0,4%, până la 75,702 miliarde lei. La 31 mai 2012, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 14,7% (12,7% în termeni reali) faţă de 31 mai 2011.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,4%, până la 52,409 miliarde lei. La 31 mai 2012, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 12% (10,1% în termeni reali) faţă de 31 mai 2011.
Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 3%, până la nivelul de aproximativ 65,292 miliarde lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,4%, până la 14,622 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 8,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au redus cu 2,8 milioane euro). Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 10,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,9%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 4,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 3,6%).
De asemenea, soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2012 cu 1,1% (0,9 la sută în termeni reali) faţă de luna aprilie 2012, până la nivelul de 227,098 miliarde de lei.Creditul în lei s-a majorat cu 0,25% (0,0% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 1,6% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,4 milioane euro).
La 31 mai 2012, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 9,4% (7,4% în termeni reali) faţă de 31 mai 2011, pe seama majorării cu 3,1% a componentei în lei (1,3% în termeni reali) şi cu 13,2% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 4,4 la sută).
Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2012 cu 1,5%, până la 82,293 miliarde lei. La 31 mai 2012, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 26,9% (24,6% în termeni reali) faţă de 31 mai 2011.