Motoarele creşterii economice pentru România în 2012 vor fi cererea internă şi investiţiile private şi de stat, a declarat Cătălin Păuna, country economist al Băncii Mondiale (BM), cu prilejul prezentării ultimului Raport economic periodic UE-11.
El a arătat că în 2012 contribuţia exporturilor va fi substanţial mai mică, dar se vor mobiliza resursele interne şi va creşte absorbţia fondurilor europene. În raportul prezentat miercuri, Banca Mondială a revizuit în scădere estimarea referitoare la creşterea economiei româneşti în 2012 şi 2013.
Potrivit documentului, România va înregistra o creştere economică de 1,2% în 2012 şi de 2,8% în 2013, faţă de un avans economic de 2,5% în anul 2011. La precedentul raport, BM estima o creştere economică pentru România de 1,5% în 2012 şi de 3% în 2013.
În regiunea UE-11, care include noile 10 state membre ale UE şi Croaţia, în privinţa perspectivelor de creştere economică pentru 2012, România este depăşită de Letonia, Lituania – 2,3% fiecare, Slovacia – 2,1%, Polonia – 2,9% şi Estonia – 1,7%, dar devansează Bulgaria – 0,6%, Cehia – 0%, Ungaria – minus 0,4%, Slovenia – minus 1,2%, Croaţia – minus 1%.
La perspectivele pentru 2013, România se situează în urma Estoniei – 3%, Lituaniei – 3,5%, Poloniei – 3,2%, Slovaciei – 3,1%, dar în faţa Bulgariei – 2,5%, Cehiei – 1%, Ungariei – 1,5%, Sloveniei – 0,6% sau Croaţiei – 1,5%
Sursa: Agerpres