Potrivit Agerpres, Chiţoiu a admis că Transgaz are o întârziere faţă de termenul prevăzut (sfârşitul lui iunie – n.r.), însă procedurile vor fi finalizate până la finele lunii în curs. El a explicat că întârzierea a apărut din cauză că pentru stabilirea prospectului de emisiune trebuiau îndeplinite o serie de condiţionalităţi tehnice care ţineau de alte structuri ale statului, precum Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, şi nu exista legislaţia energiei electrice aprobată.
”De aprobarea acestei legislaţii era condiţionat prospectul de emisiune. Am reuşit într-un termen foarte scurt, cu sprijinul majorităţii parlamentare, să adoptăm Legea energiei electrice, Legea gazelor şi Legea Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea Energiei Electrice şi a Gazelor. Aceasta era o condiţie pentru îmbunătăţirea performanţelor, şi nu numai a performanţelor, dar şi a mediului economic în domeniul energetic”, a spus Chiţoiu, conform aceleiași surse. Legat de implementarea guvernanţei corporatiste, ministrul Economiei a precizat că, deşi este asumată implementarea acesteia la nivelul a patru companii energetice, până la sfârşitul linii iunie nu s-a reuşit parcurgerea tuturor etapelor.
”Cu toate că avem asumate pentru patru companii energetice implementarea guvernanţei corporatiste până la sfârşitul lunii iunie, nu am reuşit să parcurgem toate etapele până la sfârşitul lunii iunie, dar, până pe 25 iulie, avem management profesionist privat la cele patru societăţi pe care ni le-am asumat. Mai mult decât atât, astăzi am lansat documentaţia pentru selecţia managementului privat profesionist pentru 47 de companii şi societăţi din subordinea MECMA, filiale şi sucursale ale acestora”, a subliniat Daniel Chiţoiu.
Acesta a menţionat că, timp de o lună, s-a făcut o analiză pe bilanţul acestor companii, pe procedurile de achiziţie şi pe procedurile de vânzări. Potrivit lui, într-o primă etapă se urmăreşte introducerea managementului profesionist privat, iar în cea de-a doua etapă ridicarea valorii acestor companii şi apoi privatizarea ”celor care sunt de privatizat majoritar”.
Chiţoiu: Procedurile de listare a Transgaz vor fi finalizate până la sfârşitul lunii iulie
5 iulie 2012, 12:03
Ultima modificare în 5 iulie 2012, 15:03
Procedurile de listare în cazul Transgaz vor fi finalizate până la sfârşitul lunii iulie, a anunţat, joi, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu. Acesta a dat asigurări că procesul de listare a celor patru companii - Romgaz, Transgaz, Nuclearelectrica şi Transelectrica - nu a fost stopat, ci se află în curs.
Etichete: Ministerul Economiei
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook