Grecia: O nouă amânare privind ajustarea bugetară este ”necesară”

O nouă amânare privind ajustarea bugetară a finanţelor Greciei este 'necesară' pentru a face faţă recesiunii, a anunţat sâmbătă seara ministrul de finanţe elen Yannis Stournaras, citat de AFP, Reuters şi AP.

‘Derapajul bugetar cauzat de recesiune nu trebuie corectat cu măsuri suplimentare /de austeritate/ deoarece cercul vicios al recesiunii ar putea continua’, a subliniat ministrul grec într-o dezbatere parlamentară privind politica generală a noului guvern de coaliţie condus de premierul conservator Antonis Samaras.

Ministrul elen a reafirmat însă că ţara sa trebuie să continue pe calea reformelor şi renegocierile cu creditorii Greciei, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, nu trebuie să înceapă ‘în lipsa măsurilor stabilite prin planul de ajustare bugetară’.

Potrivit acordului de împrumut, Grecia trebuie să se redreseze financiar până în 2014, o perioadă considerată prea scurtă de guvernul de la Atena.

Yannis Stournaras se întâlneşte duminică dimineaţa cu liderii misiunii troicii UE-BCE-FMI, care efectuează o vizită la Atena.

La întâlnirea de joi, ministrul Stournaras a recunoscut întârzierile înregistrate de Grecia în aplicarea ajustării bugetare şi necesitatea continuării reformelor cerute de creditori.
Sursa: Agerpres