‘Ne propunem pentru 2012 să acordăm sprijinul financiar pentru sectorul de bovine şi ovine aproape de plafonul maxim aprobat pentru zootehnie de Comisia Europeană, respectiv de 219 milioane de euro pentru bovine şi aproape 80 de milioane de euro la ovine şi caprine. Acest sprijin pe exploataţie se va acorda după finalizarea controalelor, probabil începând cu luna septembrie. Vrem să dăm acest semnal sectorului de creştere a bovinelor şi ovinelor mai ales că toate aceste sume se contorizează pentru bugetul anului 2013’, a precizat Constantin.
În ceea ce priveşte subvenţionarea la porc şi pasăre, şeful MADR consideră că ar trebui găsite soluţii pentru acordarea ajutoarelor pe bunăstare în aceste sectoare şi în partea a doua a acestui an, în condiţiile în care bugetul a fost construit pentru acordarea sprijinului doar până în luna mai a acestui an.
‘Sectoarele de porc şi pasăre au cunoscut o dezvoltare foarte bună, chiar şi pe zona de export şi cred că ar trebui să facem tot posibilul să acordăm sprijinul în continuare şi în partea a doua acestui an. Din păcate bugetul a fost construit doar până în luna mai pentru sprijinul acordat, dar acum identificăm soluţii pentru a continua şi în partea a doua a acestui an’, a subliniat ministrul Agriculturii.
Daniel Constantin a adăugat că subvenţionarea sectorului de bunăstare la porc se va face din fonduri europene, măsura fiind trecută în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
‘Pe porc am găsit o soluţie, respectiv să trecem sprijinul prin PNDR şi astfel să continuăm plata, dar pentru sectorul avicol avem o problemă cu documentaţia, care nu a fost pregătită din timp şi nu putem să o trecem în acelaşi timp cu sprijinul pentru bunăstare la porc. Va trebui să facem un efort de la bugetul de stat deoarece rectificarea care se anunţă în august nu ne va ajuta. Bugetul nu poate satisface toate sectoarele de activitate’, a mai precizat Daniel Constantin.
Crescătorii de bovine au depus, în perioada 15 mai – 2 iulie a.c., cererile de plată aferente anului 2012 pentru acordarea primei pe exploataţie, în cadrul ‘Plăţilor naţionale directe complementare – sector zootehnic, specia bovine’.
Prima pe exploataţie se acordă, o singură dată pe an, producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor la date cuprinse între 31 ianuarie 2008 şi 30 aprilie 2012. Plăţile se acordă dacă exploataţia deţine minimum trei capete de bovine, vârsta bovinelor este de minimum şase luni, iar exploataţia este înregistrată oficial la data solicitării primei. Prima pe exploataţie la bovine a fost în anul 2010 de 410 lei pentru fiecare bovină şi pentru circa 1,3 milioane de vaci.
În ceea ce priveşte crescătorii de ovine şi caprine, cererile pentru obţinerea subvenţiei pe cap de animal din bugetul naţional, aferentă anului în curs, au fost depuse până la data de 18 mai 2012. Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli care deţin un efectiv în exploataţie de minimum 50 de capete femele de ovine/25 de capete femele de caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie a anului în care se face solicitarea primei, iar efectivul de femele ovine/femele caprine sunt înscrise în Registrul Naţional al Exploataţiilor la data solicitării primei.
Pentru anul 2011, numărul animalelor eligibile la plată (ovine/caprine) a fost de 7.465.401 capete. Suma totală autorizată la plată a fost de 295 milioane lei, iar cuantumul de 40 lei/cap de ovină/caprină.
Ministrul Agriculturii: Subvenţiile acordate crescătorilor de animale s-ar putea apropia de plafonul maxim aprobat de CE
8 iulie 2012, 14:59
Ultima modificare în 8 iulie 2012, 17:59
Subvenţiile acordate din bugetul naţional pentru crescătorii de bovine şi ovine s-ar putea apropia în acest an de plafonul maxim aprobat de Comisia Europeană, a anunţat, duminică, la postul public de televiziune, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Etichete: daniel constantin,
ministrul agriculturii
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook