"Canada urmăreşte îndeaproape procedura de destituire a preşedintelui român Traian Băsescu şi îndeamnă ca procesul să se desfăşoare în mod echitabil şi transparent, cu respectarea primatului dreptului", a declarat John Baird, ministrul canadian de Externe, conform agenţiei QMI, citată de publicatia Le Journal de Quebec.
Guvernul canadian atrage atenţia că trebuie respectate principiile democratice. "Canada este îngrijorată de evenimentele recente din România, care ameninţă echilibrul democraţiei şi fragilizează independenţa sistemului judiciar", a declarat John Baird.
Deputaţii şi senatorii români au hotărât suspendarea mandatului preşedintelui în urma unor acuzaţii pe care i le aduce "partidul de opoziţie", potrivit cărora ar fi încălcat Constituţia, dar şi a unor măsuri de austeritate care ar fi sărăcit populaţia, scrie Le Journal de Quebec în ediţăia sa electronică de ieri.
Românii se vor prezenta la urne pe 29 iulie, pentru a spune dacă vor ca Băsescu să rămână la putere sau dacă vor ca procesul de destituire să continue.