Unul din cinci români şi 27% din europeni şi-au schimbat parola contului de poştă electronică (e-mail) în ultimele 12 luni, iar unul din patru români şi 22% din europeni pe cea a contului de pe reţele sociale online, relevă un sondaj Eurobarometru, dat luni publicităţii de Comisia Europeană.
Eurobarometrul, realizat în perioada 10-25 martie pe un eşantion reprezentativ de 26.593 de europeni, printre care 1.031 români, indică faptul că unul din patru români (faţă de 38% media în UE) se declară bine informat în legătură cu riscurile criminalităţii cibernetice, iar 69% din români (comparativ cu 59% media în UE) afirmă că sunt prost informaţi despre aceste riscuri.
Referitor la frecvenţa accesării internetului, studiul arată că 23% din români şi 39% din cetăţenii UE fac acest lucru de mai multe ori pe zi, 12% din români şi 14% din europeni o dată pe zi, iar 9% din români şi 10% din europeni de mai multe ori pe săptămână.
O proporţie de 94% din români (faţă de 95% din cetăţenii UE) accesează internetul atunci când se află acasă, iar 31% din români şi 39% din europeni au răspuns că accesează internetul la serviciu.
La nivelul Uniunii Europene, 12% din utilizatorii internetului s-au confruntat deja cu frauda online, iar 8% au fost victime ale furtului de identitate. Cu toate acestea, 53% din utilizatorii internetului nu şi-au schimbat parolele online în cursul anului trecut.
O proporţie de 32% dintre români şi 40% din europeni şi-au exprimat îngrijorarea că datele lor cu caracter personal ar putea fi preluate sau utilizate în mod abuziv, iar 34% din români şi 38% din europeni şi-au exprimat preocuparea cu privire la securitatea plăţilor online.
În luna martie a acestui an, Comisia Europeană a propus crearea, în 2013, a unui Centru european de combatere a criminalităţii informatice – sau EC3 – pentru a proteja cetăţenii europeni şi întreprinderile împotriva ameninţărilor informatice. Centrul european de combatere a criminalităţii informatice se va concentra pe activităţile ilegale online desfăşurate de către grupările de criminalitate organizată, în special atacurile care vizează serviciile bancare electronice şi alte activităţi financiare online.
Demersurile de creare a centrului sunt în curs de derulare la sediul Europol din Haga, inclusiv construirea unui laborator privind criminalitatea informatică, crearea a aproximativ 30 de posturi cu normă întreagă şi coordonarea cu statele membre care vor pune experţi la dispoziţia centrului.
În septembrie 2010, Comisia Europeană a prezentat o propunere de directivă care abordează noile infracţiuni informatice, ca de exemplu atacurile informatice la scară largă. Propunerea prevede măsuri concrete, inclusiv sancţionarea activităţii de creare şi comercializare de malware şi modalităţi de îmbunătăţire a cooperării poliţieneşti la nivel european.
Sursa: Agerpres