Este al şasea trimestru consecutiv de încetinire a ritmului de creştere a celei de-a doua economii mondiale şi totodată cea mai slabă performaţă înregistrată de economia chineză după avansul de 6,6% înregistrat în primul trimestru al anului 2009, când ţările occidentale erau grav afectate de criza economică şi mondială.

În trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru, economic chineză a înregistrat o creştere de 1,8%, a precizat purtătorul de cuvânt al NBS, Sheng Laiyun. Acesta a adăugat că în primul semestru PIB-ul Chinei a crescut cu 7,8% în ritm anual până la 22.710 miliarde yuani (3.600 miliarde de dolari).

‘Guvernul va da o prioritate mai mare stabilizării creşterii economice şi va continua să întărească şi să îmbunătăţească controlul macroeconomic pentru a promova o creştere stabilă ‘, a declarat purtătorul de cuvânt al NBS.

Conform altor date statistice publicate vineri, vânzările cu amănuntul au înregistrat o creştere anuală de 14,4% în prima jumătate a acestui an, în scădere faţă de avansul de 14,8% înregistrat în primul trimestru. De asemenea, investiţiile fixe, unul din principalele motoare ale economiei chineze, au crescut cu 20,4% în ritm anual până la 15.070 miliarde yuani în prima jumătate a acestui an, cu 5,2% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut.

Având în vedere cererea externă de slabă, la începutul lunii martie autorităţile de la Beijing şi-au redus ţinta de creştere economică pentru 2012 la 7,5%, după ce anul trecut economia chineză a înregistrat o creştere de 9,2%.

China trebuie să-şi reechilibreze economia, mult prea dependentă de investiţii, pentru a da un rol mai mare consumului gospodăriilor, în timp ce exportatorii chinezi suferă de pe urma crizei din Europa. Pentru a susţine activitatea economică, Banca Centrală a Chinei a redus de două ori dobânda de bază în ultima lună. Ultima dată când Banca Centrală a Chinei a redus costul creditului a fost în luna decembrie 2008. De asemenea, în prima jumătate a acestui an, instituţia ra edus rezervele minime obligatorii în trei reprize pentru a le permite băncilor să acorde mai multe credite.