Astfel că, pentru HuddleHero.com, compania românească va dezvolta o platformă software online folosind Ruby On Rails. “Numai în SUA există peste 500.000 de echipe înregistrate în diverse ligi, care practică sporturi diferite. Fiecare echipă are un manager, care se ocupă de organizarea competițiilor, inclusiv prin plătirea cheltuielile aferente acestora. Prin instrumentul pe care îl vom crea, vrem să-i ajutăm atât pe manageri, care își vor putea gestiona banii investiți în organizarea echipelor mult mai ușor, cât și pe jucători, care își vor putea achita costurile online și vor fi la curent cu noutățile din clasamente, programul meciurilor și rezultatele acestora”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO Zitec.
De asemenea, prin intermediul HuddleHero.com, care va fi lansat în toamna acestui an, managerii echipelor vor putea interacționa mai ușor cu jucătorii și echipele pe care le conduc, iar companiile care se adresează consumatorilor care fac sport vor beneficia, prin această platformă, de un canal eficient de comunicare cu aceștia.
“Prin proiectul HuddleHero intrăm nu doar pe o piață inedită, cu un potențial fantastic în Statele Unite, ci și diversificăm paleta tehnologică utilizată de Zitec prin utilizarea Ruby On Rails. În plus, faptul că sustinem din nou o firmă din zona Silicon Valley reprezintă o nouă provocare pentru noi”, a mai spus Lăpușan.
Startup-ul american este fondat de Milo Krastev (co-fondator al Skatedirect.com, o platformă de e-commerce achiziționată de Kelex Ltd. Din Hong Kong, dar și fost jucător de fotbal european în Divizia 1 la Georgetown University) și Max Carlson (co-fondator și fost Lead Runtime Architect la Laszlo Systems, profesor la San Francisco State University).
„Am colaborat cu succes cu Zitec și înainte, în cadrul firmelor unde am activat în trecut. Suntem absolut convinși că împreună, ca parteneri, vom dezvolta un produs ce se va impune pe piața americană, dar și globală a sporturilor recreaționale”, a declarat Milo Krastev.
HuddleHero.com nu este singurul start-up american în care compania românească deţine o participaţie. Până în prezent, Zitec s-a implicat şi în Zipongo.com, care aparține companiei americane FitNet Labs LLC, și în compania americană Media Ventures LLC, ce deține VideoPublishing.com și Online.tv.
Un producător local de aplicaţii online investește într-un startup american
18 iulie 2012, 13:16
Ultima modificare în 18 iulie 2012, 16:16
Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicaţii online, investește într-un nou startup american, HuddleHero.com, cu sediul în San Francisco, California. Compania românească va deține o cotă minoritară din startup-ul care dorește să devină platforma de referință dedicată amatorilor de sporturi de echipă.
Etichete: america,
investitii
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook