Surpinsă în timpul unor teste desfășurate în Alpi, varianta europeană a americanului Fusion pare foarte aproape de lansarea pe piață. Asta în ciuda zvonurilor care arată că amânarea intrării în producție a vehiculului ar putea face imposibilă prezența lui la Paris Motor Show, în septembrie.
Cu câteva zile în urmă, un oficial al Ford Europa a declarat că „unele probleme legate de omologarea vehiculului pentru Europa şi stabilirea listei de specificaţii au amânat data de intrare în producție a noului Mondeo”. Mașina ar fi trebuit să intre în producție la uzina din Genk în aprile 2013 însă noile coordonate par să indice luna luna iulie sau chiar august.
Cert este însă că viitorul Mondeo va avea trei variante de caroserie (4 uși, 5 uși și break) și o gamă de propulsoare care include actualele EcoBoost de 1.6 și 2.0 litri precum și dieselurile de 1.6 și 2.0 litri care sunt pe cale de a fi eficientizate. Deși există zvonuri și despre posibila echipare a modelului cu tracțiune integrală, asemeni vaiantei nord-americane, acest detaliu nu a fost confirmat de oficialii Ford. De asemenea, este posibilă apariția unui sistem hibrid de propulsie care îmbină motorul Duratec de 2.0 litri cu unul electric, ambele cuplate la o cutie CVT.
Noutatea absolută cu care va sosi în Europa noul Mondeo este sistemul airbag înglobat în centurile de siguranță. În cazul unei coliziuni, airbagul se poate extinde în doar 40 de milisecunde. În plus, grație acestui sistem, dezvoltat în special pentru pasagerii din spate, este creat un sprijin suplimentar pentru cap și gât chiar dacă persoana care poartă centura este peste sau sub înălțimea optimă.
Mai multe detalii despre noul model Ford și echipamentele cu care acesta va fi dotat pentru piața europeană vor fi făcute publice la Paris Motor Show.
Viitorul Ford Mondeo este gata pentru Paris Motor Show
18 iulie 2012, 22:07
Ultima modificare în 19 iulie 2012, 01:07
În ciuda zvonurilor că Ford nu va putea prezenta viitorul Mondeo la expoziția auto de la Paris, modelul pare gata de a fi lansat pe piață. Cel puțin asta arată imaginile publicate de jurnaliștii de la Autocar.
Etichete: ford,
ford mondeo,
lansare,
mondeo,
prezentare
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook