Profi deschide, mâine, la la Breaza, primul magayin din oraş şi al al 125-lea din reţeaua naţională. “Avem planuri de dezvoltare ambiţioase, iar semnalele încurajatoare pe care le primim de la clienţii din toată ţara ne determină să le continuăm într-un ritm alert”, afirmă Pawel Musial, directorul general al Profi Rom Food.
Noul magazin Profi, situat pe strada Republicii nr.21, are o suprafaţă de vânzare de 658 de metri pătraţi și peste 5.000 de produse în rafturi.
Anul acesta, retailerul s-a relansat din discounter – cum era poziţionat când a fost cumpărat, în 2009, de fondul de investiţii Enterprise Investors -, în rețea de magazine de proximitate şi a preluat, în februarie, reţeaua de şase magazine Al Comsib din Sibiu.
Rom Food a realizat, în 2011, o cifră de afaceri de 1,041 milioane de lei, în creştere cu 29% faţă de 2010. În prezent, actuala structură a managementului pregăteşte chiar o listare la una dintre bursele de la Bucureşti, Viena sau Varşovia. Reţeaua Profi are acum, în România, 123 de magazine, din care cumpără, zilnic, circa 120.000-160.000 de clienţi.
Profi este a patra cea mai extinsă reţea de comerţ modern din România, după lanţurile Mega Image (144), Lidl (142) şi Penny Market (130).