Avem dovezi ale acestor comportamente oriunde ne îndreptăm atenţia. De la cel mai de sus nivel în societate – până la cel de bază. Între părinte şi copil, între şef şi subordonat, între soţi, vecini, colegi de şcoală sau muncă, între preşedinţi de bloc şi şefi de scară…
Totul este o competiţie acerbă, în care scopul nu e satisfacţia realizării şi consolidarea rezultatelor, ci asumarea meritelor şi poziţionarea desupra restului. Dacă eşecul e adus în discuţie, apar explicaţii ce ţin de sistem, proceduri, reglementări şi moşteniri. Iar dacă acestea sunt exemplele pe care le dau cei din jur, ce cale ne aşteptăm să urmeze cei pe care îi formăm şi îi pregătim pentru viitor? Experienţa profesională mi-a oferit privilegiul de a cunoaşte şi observa un număr foarte mare (peste 10.000) de oameni, în medii foarte diferite de acţiune şi manifestare. În urma interacţiunii consistente cu ei, mi-am permis aceste concluzii.Acest fenomen a fost sesizat şi de firmele şi organizaţiile care, în căutarea unor soluţii de transformare sau reinventare, au înţeles că nu e suficient să schimbi strategia firmei, segmentul de clienţi pe care îl vizezi sau să optimizezi procesele pentru o flexibilitate şi viteză mai mare sau pentru eliminarea birocraţiei. Odată cu aceste intervenţii structurale mai apare una ca fiind absolut necesară. Cea culturală, asupra comportamentelor şi automatismelor de conservare ale oamenilor.
Agresivitatea internă manifestată prin concurenţa între membrii aceleiaşi echipe, sau chiar între manageri şi propria echipă, conduce la fenomene de autoprotecţie în care rezultatele obţinute sunt secundare ca importanţă faţă de justificarea şi acoperirea deciziilor luate în umbra procedurilor, sistemelor, obiceiurilor din domeniu. Efectul? Un mediu intern în care oamenii se simt în siguranţă dacă sunt văzuţi ca fiind „cei mai buni“ şi „corecţi“ în baza convenţiilor şi cutumelor mediului. 
Mai rămâne loc pentru inovare, iniţiativă, asumarea de riscuri şi responsabilităţi individuale, atenţie pentru clientul intern sau extern, flexibilitate şi disponibilitate la schimbare? Urmează întrebările: De unde începem să ne schimbăm comportamental? De jos în sus, de la cel cu mai puţină influenţă spre cel cu mai multă? Copilul înaintea părintelui? Executantul înaintea managerului? Sau invers? De la cel care este un model, inspiraţie, direcţie şi decide pentru celălalt?
Revoluţiile au început de jos în sus, dar în toate cazurile au ajuns să îşi consolideze cuceririle prin puterea şi consecvenţa celor care au ajuns să le conducă, fiind liderii care i-au hrănit cu recunoaştere şi recompensă pe cei care au contribuit la realizări. Această transformare comportamentală, la care unii dintre noi mai speră, se poate obține doar cu efort în sferele individuale de influenţă. Indiferent cât de mari sau mici ar fi acestea. Este moştenirea pe care o putem lăsa celor ce ne urmează.

Florin Rădulescu, partener al companiei de training Ascendis