FAN Courier, liderul pieţei de curierat din România, lansează începând cu 1 august 2012 serviciul Collect Point care va permite consumatorilor din Bucureşti şi Ilfov să expedieze colete si plicuri în drum spre serviciu, de lângă casă sau chiar din locul în care îşi fac cumpărăturile, eliminând astfel timpul de aşteptare a unui curier.
Astfel, din august, locuitorii municipiului Bucureşti şi cei din judeţul Ilfov vor avea posibilitatea să foloseasca serviciile de curierat oferite de FAN Courier, prin plasarea expediţiei în oricare din cele 40 de magazine ale reţelelor Inmedio şi Relay. Plata se va efectua printr-un SMS transmis de expeditor, iar serviciul este disponibil tuturor persoanelor care deţin un telefon mobil cu o cartelă activă în reţelele Orange, Vodafone si Cosmote.
”Reţelele Inmedio şi Relay permit plasarea unei expediţii, în unele locaţii chiar până la orele 23.00, şapte zile din şapte”, a declarat Adrian Mihai, acţionar FAN Courier . Serviciul Collect Point permite expedierea de plicuri şi colete cu greutatea de maxim 5 kg, oriunde în reţeaua de acoperire FAN Courier. Pentru ca expediţiile să fie transportate în siguranţă până la destinaţie, va fi necesar ca viitorii clienţi să respecte condiţiile de ambalare standard.
Ulterior, toate expediţiile vor fi ambalate în pungile autosigilante oferite gratuit de FAN Courier şi puse la dispoziţie de reprezentanţii magazinelor. ”La momentul predării expediţiei, în magazin, clienţii vor fi asistati, vor urma instrucţiunile de pe materialele ce le vor fi puse la dispoziţie şi vor completa un formular AWB cu datele proprii şi cele ale destinatarului. Pentru a efectua plata, ei vor avea la dispoziţie trei numere de telefon, în funcţie de tipul expediţiei şi localitatea de destinaţie : plic sau colet, în Bucureşti sau în ţară”, a explicat Adrian Mihai.
Ca şi în cazul serviciului de curierat clasic, timpul de expediţie a unui colet livrat prin serviciul Collect Point este în medie de 24 de ore. Pentru a fi livrate a doua zi în Bucureşti şi în ţară, viitorii clienţi vor trebui să plaseze expediţiile până la orele 16.30-17.00, de luni până vineri sau până la orele 13.30-14.00, în zilele de sâmbătă. Expedițiile preluate după aceste ore sau duminica, vor fi ridicate de către curieri în următoarea zi lucrătoare la orele menționate anterior. Până la sfârşitul anului, FAN Courier ia în calcul extinderea parteneriatului la nivel naţional, dar şi în alte lanturi de magazine.