Segmentul bateriilor sanitare din categoria ”smart luxury” reprezintă 49% din totalul businessului Kludi România, în primul semestru al anului curent, înregistrând un salt faţă de 2011 de 17,3% în volum şi 25% ca valoare. Totodată, volumul vânzărilor de produse ale partenerilor companiei, pe care compania le pune la dispoziţia pieţei locale (brandurile Esprit si Joop!), a înregistrat cea mai mare creştere din portofoliu, respectiv peste 35%, în primele 6 luni din 2012, comparativ cu prima jumătate a anului anterior.
În 2011, Kludi România a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri cu 13% faţă de 2010, estimarea pentru anul în curs vizând o majorare de până la 5% a afacerii. Kludi este lider de piaţă pe segmentul bateriilor de bucătărie în Germania, Austria şi Elveţia.
Fondată în Germania în anul 1926, compania are, în prezent, peste 1.000 de angajaţi în întreaga lume şi o cifră de afaceri de aproximativ 100 milioane de euro. Kludi dezvoltă şi produce baterii de lux pentru baie şi bucătărie, sisteme de duş şi accesorii pentru baie, precum şi baterii medicale pentru clinici. Compania deţine mai multe fabrici, peste tot în lume.
Kludi România, afaceri în creştere în primul semestru
24 iulie 2012, 13:50
Ultima modificare în 24 iulie 2012, 16:50
Kludi, producătorul german de baterii de lux pentru baie şi bucătărie, a înregistrat în România, în primul semestru al anului, o cifră de afaceri de aproape 3,8 milioane de lei, mai mult cu 9,5% faţă de de aceeaşi perioadă din 2011.
Etichete: baterii
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook