Termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat pentru motorină este 31 iulie

Termenul limită de depunere a cererii pentru ajutorul de stat acordat prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură - trimestrul II din 2011 este 31 iulie 2012, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), remis miercuri AGERPRES.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Pentru anul 2012, valoarea accizei decontate este de 1,2686 lei/litru de motorină.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 126/2010. Potrivit actului normativ, cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare.

Cantităţile de motorină ce beneficiază de ajutor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Beneficiarii accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură riscă amenzi de până la 20.000 de lei, dar şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit.

Vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevăzute de lege constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei.

Ajutor necuvenit reprezintă orice sumă care, în urma verificărilor efectuate de către APIA sau de către alte instituţii abilitate, se constată că a fost acordată beneficiarilor care nu au respectat prevederile legale.