Grupul european Medicover a anunţat o nouă structură organizatorică a business-ului în România. Fredrik Ragmark, CEO Medicover Group, va superviza noua organizare, iar intern cele două noi divizii de business vor funcţiona după o structură flexibilă de operare ce va permite o creştere dinamică. Noua structură organizatorică din România funcţionează eficient şi în celelalte ţări în care este prezent Grupul Medicover.
Astfel, una din cele două divizii de business se va axa pe creşterea numărului de clienţi, managementul portofoliului de clienţi actuali şi dezvoltarea de noi produse şi servicii medicale specifice pieţei din România. John Stubbington, Chief Operating Officer al Grupului Medicover, va conduce această divizie începând cu 25 iulie 2012.
A doua divizie de business va avea rolul de a oferi suport pentru clienţii clinicii şi va dezvolta serviciile medicale dedicate sănătăţii pacienţilor. Această divizie va fi condusă de Bogdan Pană, Director Executiv Spital şi Clinici Medicover.
“Am dezvoltat acest model de business şi în celelalte ţări în care suntem prezenţi şi s-a dovedit a fi un model de succes conducând la creşterea cifrei de afaceri şi creşterea gradului de satisfacţie a clienţilor. Pentru anul 2012 estimăm o cifră de afaceri la nivel de grup de 300 milioane de euro. Acest model ne va aduce şi în România rezultate similare, cu o creştere de peste 20% până la 45 milioane de euro pentru cifra de afaceri Medicover România (inclusiv Synevo) în anul 2012”, a declarat Fredrik Ragmark, CEO al Grupului Medicover .
Cătălina Bălan, General Manager, care în ultimii ani a condus un program de transformare al companiei Medicover ce a inclus deschiderea unui modern spital de 122 paturi în Bucureşti, şi-a încheiat mandatul şi a decis să urmeze alte oportunităţi.
Grupul Medicover, unul dintre cei mai mari angajatori din sectorul medical privat, este atât furnizor de servicii medicale, cât şi asigurator de sănătate, oferind toată gama de servicii medicale prin spitale, clinici şi laboratoarele Synevo, cu peste 1.000 de angajaţi pentru Medicover România (inclusiv specialiştii Synevo).