Incapacitatea de plată cu care s-au confruntat la nivel internaţional fondurile monetare în momentul în care investitorii au apelat la retrageri mai consistente, deşi prin natura lor trebuia să aibă lichidităţi suficiente în orice moment, a determinat autorităţile din domeniu să impună reguli mai stricte legate de lichiditatea/maturitatea instrumentelor în care investesc fondurile monetare.
Ghidul CESR/10-049 emis de ESMA a fost transpus (tradus – n.red.) în ianuarie pe plan local de CNVM printr-o instrucţiune, având ca termen-limită de conformare sfârşitul lunii iunie. Astfel, fondurile monetare nu mai pot deţine în portofoliu instrumente cu o maturitate mai mare de doi ani, scadenţa medie ponderată trebuie să fie de maximum șase luni, iar durata de viaţă medie ponderată nu trebuie să depăşească 12 luni.
Din cele opt fonduri monetare pe stil vechi, niciunul nu ar fi îndeplinit aceste criterii. Un prim-pas al administratorilor a fost acela prin care au scos din denumire şi din prospecte sintagma „monetar“, dar aproape toate au rămas să fie încadrate la „monetare“, chiar şi în iunie.
Prima acomodare cu adevărat a venit din partea Erste Asset Management, care a apelat la fuzionarea BCR Monetar cu BCR Obligaţiuni sub umbrela BCR Obligaţiuni, ferind astfel investitorii din fondul monetar de costul rebalansării activelor conform noilor norme.
„Dacă am fi făcut rebalansarea, am fi vândut în pierdere, ar fi fost un cost de suportat la nivel de randament de circa 1%“, spune Dragoş Neacşu, preşedintele Erste Asset Management. În plus, investitorii din cele două fonduri în proporţie de peste 90% preferau să ţină banii pe o perioadă medie de peste doi ani. Restul administratorilor de fonduri monetare pe stil vechi spun că ei raportează doar deţinerile, nu şi încadrarea, cea care cade în sarcina AAF (Asociaţia Administratorilor de Fonduri). La rândul lor, cei de la AAF spun că ei deocamdată respectă standardul EFAMA, iar nou ghid „nu judecă comportamentul, ci titlul“. Cu toate acestea, spun că cel mai probabil aceste fonduri vor trece în categoria „Altele“
.„Mă aştept ca restul fondurilor monetare să se încadreze fie la fonduri de obligaţiuni, posibil chiar la diversificate, fie la Altele, unde nu au restricţii, dar trebuie să se hotărască până la finele anului ce sunt“, spune Neacşu.
Marea prefacere a fondurilor monetare
29 iulie 2012, 21:28
Ultima modificare în 30 iulie 2012, 00:28
Din iulie, vechile fonduri monetare de pe piaţa locală trebuie să-şi clarifice la ce categorie se vor încadra, întrucât niciunul nu mai poate fi fond monetar pe noile criterii europene
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Leul se întăreşte moderat în faţa euro, înainte de referendum
- Agonie şi extaz printre bogaţii lumii: Unul a câştigat peste 2 miliarde $ într-o zi, altul a pierdut atât
- CURSUL, DIN NOU peste 4,62 DE LEI pentru un euro
- Ce le transmite Buffett celor care au luat acţiuni Facebook pentru a le vinde a doua zi
- CURSUL OFICIAL a trecut sub 4,62 de lei pentru un euro
- BVB deschide în creștere ușoară, în timp ce bursele din Europa deschid în scădere
- CURSUL A EXPLODAT: 4,6397 pentru un euro! Aproape 1% ÎNTR-O SINGURĂ ZI!
- CURSUL OFICIAL A DEPĂȘIT PRAGUL DE 4,6 LEI/EURO. Pe interbancar a atins 4,64
- Noi intermediari pe piața tranzacțiilor forex
- În ce valută îți păstrezi economiile? Dolarul și yenul, creșteri record față de euro