A doua mare bancă listată din Franţa a înregistrat în perioada aprilie-iunie 2012 un profit net de 433 milioane de euro (533,3 milioane de dolari), sub estimările analiştilor, care se aşteptau la un câştig de 677,9 milioane de euro.
Banca franceză îşi reduce activele la divizia de corporate şi investiţii bancare şi va renunţa la aproximativ 1.600 de angajaţi de la acestă divizie.
‘În ciuda mediului dificil, Societe Generale face progrese, trimestru după trimestru, cu strategia sa de transformare’, a declarat directorul general Frederic Oudea.
Conducerea SocGen s-a declarat încrezătoare că banca va reuşi să ajungă la sfârşitul lui 2012 la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 între 9-9,5%, conform reglementărilor Basel III.
Expunerea la diviziile externe a reprezentat una din cauzele care au dus la declinul acţiunilor băncilor la bursa de la Paris. În ultimele 12 luni acţiunile BNP Paribas au scăzut cu 34%, acţiunile Credit Agricole cu 67%, acţiunile Societe Generale cu 48% iar acţiunile Natixis cu 43%, conform datelor Bloomberg.
Societe Generale şi-a concentrat expansiunea în Europa de Est şi Rusia. ‘Riscul pentru SocGen este ca, ori de câte ori condiţiile economice se înrăutăţesc în zona euro, economiile din Europa de Est să fie afectate, prin deteriorarea calităţii activelor’, afirma recent analistul Christophe Nijdam de la AlphaValue, în Paris.
Sursa: Agerpres