Rata de economisire a gospodăriilor în zona euro (EA17) a rămas stabilă în primul trimestru din 2012 comparativ cu precedentele trei luni, iar în Uniunea Europeană (EU27) a crescut uşor, în timp ce rata investiţiilor populaţiei a rămas aproape neschimbată, conform datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat).
Astfel, în perioada ianuarie-martie 2012, rata de economisire în EU27 era de 11,6% din venituri, comparativ cu 11,5% în trimestrul patru din 2011. În zona euro, rata de economisire s-a menţinut la 13,3% din venituri.
În UE27, rata investiţiilor gospodăriilor a scăzut uşor, 8,3% în primul trimestru din 2012, de la 8,4% în precedentele trei luni. În zona euro rata investiţiilor gospodăriilor a scăzut la 9% în primul trimestru din 2012, faţă de 9,1% în precedentele trei luni.
Sursa: Agerpres