17% dintre companiile româneşti au raportat vânzări mai mici cu 30 – 50% mai mici în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de marketing direct si call center Linea Directa Comunications. Conform acestuia, doar 8% din companiile chestionate au declarat o creştere a vânzărilor pe 2009. Studiul mai arată că în această perioadă companiile afectate de criză pun accent pe strategiile pe termen
17% dintre companiile româneşti au raportat vânzări mai mici cu 30 – 50% mai mici în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de marketing direct si call center Linea Directa Comunications.
Conform acestuia, doar 8% din companiile chestionate au declarat o creştere a vânzărilor pe 2009.
Studiul mai arată că în această perioadă companiile afectate de criză pun accent pe strategiile pe termen scurt, cum ar fi îmbunătăţirea relaţiilor cu clienţii (62%), dezvoltarea unor produse sau servicii în concordanţă cu nevoile reale ale clienţilor existenţi (52%), organizarea unor campanii de marketing mai agresive şi mai targetate (41%).
În acelaţi timp, se acorda o importanţă mai redusă atragerii unor noi segmente de clienţi sau expansiunii pe alte pieţe (40%), utilizarea unor noi canale de distribuţie şi vânzare (31%) sau stabilirea unor parteneriate strategice (15%).
Potrivit Linea Directa Comunications, o altă măsură strategică foarte des utilizata este şi cea a reducerii costurilor prin reducerea bugetelor de marketing sau vânzări, reducerea bugetelor de personal, colaborarea cu noi furnizori sau renegocierea preţurilor cu partenerii mai vechi.
Conform studiului, în România doar 14% dintre companii au început să externalizeze o parte dintre operaţiuni pentru reducerea costurilor.
Studiul Linea Directa Communications s-a realizat pe un eşantion de 250 de companii, care activează în ramuri ale industriei precum IT, financiar, FMCG, pharma, auto, telecomunicaţii, turism, companii cu cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro.
SURSA: Linea Directa Communications