AVON România anunță că donează 1,7 tone de produse de igienă personală (săpunuri lichide și geluri de duș) pentru centrele de carantină din București, alăturându-se astfel eforturilor de limitare a efectelor COVID-19 în România.
Avon va dona și bani
De asemenea, compania va contribui și cu o donație în bani pentru achiziția testelor de confirmare a virusului COVID-19, care vor merge către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf Parascheva Iași.
“Sprijinim eforturile locale de gestionare a situației actuale și contribuim cât se poate de rapid cu produse de îngrijire care să ajute la păstrarea igienei personale, acolo unde este cea mai mare nevoie de ele: în centrele de carantină și în spitale. Credem că în astfel de momente este vital să ne ascultăm nevoile și să ajutăm la acoperirea lor. Colaborarea dintre companii, instituții și societatea civilă este mai importantă ca oricând.”, a declarat Andreea Moldovan, General Manager SEE AVON.
Donațiile companiei se derulează prin intermediul Fundației Prețuiește Viața, fondată de Andreea Marin, care a lansat vineri, 13 martie, o campanie de identificare a nevoilor sistemului sanitar în contextul epidemiei de COVID-19 și de acoperire a acestora cu sprijinul societății civile și al companiilor private.
Despre AVON
AVON este prezent de 22 de ani pe piața din România, timp în care și-a menținut o poziție de top în preferințele consumatorilor, reușind în același timp să pună bazele uneia dintre cele mai mari comunități de femei. Compania este preocupată nu numai să aducă frumusețe și independenţă femeilor, dar și să le îmbunătățească viața, promovând respectul pe care societatea îl datorează rolului lor în dezvoltarea socială și militând continuu pentru sănătatea și standardul lor de viață.