„Începând de miercuri, vor fi repartizate către colectori cele 15.000 de tichete, iar persoanele fizice care deţin maşini mai vechi de 10 ani se pot adresa firmelor colectoare, începând cu aceeaşi dată, în vederea casării autoturismelor”, se arată într-un comunicat remis presei.
Cât priveşte sesiunea pentru persoanele juridice, aceasta se află în proces de derulare.
Cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală.
Tichetul este valabil până în 31 august 2012 şi poate fi folosit doar dacă este însoţit de certificatul de înmatriculare, de cel de casare şi de cel de radiere. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult 3 tichete valorice.
În 2012, au fost casate 25.964 de autoturisme mai vechi de 10 ani.
În ultimii doi ani, în cadrul programului au fost casate peste 300 de mii de maşini uzate şi au fost cumpărate peste 100 de maşini noi. Peste 40 de mii dintre acestea au fost de producţie românească.