”Noi negociem un împrumut de peste un miliard de dolari cu Banca Mondială, Banca Africană pentru Dezvoltare (BAD) şi Uniunea Europeană”, a declarat el. Tunisia speră să obţină un împrumut de 500 milioane de dolari de la Banca Mondială precum şi o subvenţie de 112 milioane de euro de la UE, a explicat Riadh Bettaieb.
Aceste fonduri urmează să servească la finanţarea bugetului de stat, în timp ce deficitul bugetar a atins 4,8% din PIB în primul semestru al anului 2012 şi previziunile guvernului (6,6% din PIB pe an) ar putea fi cu mult depăşite. Ministrul tunisian a confirmat reluarea puternică a investiţiilor directe străine, care au cunoscut o creştere de aproximativ 45% în primul semestru al anului 2012, în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2011.
Aceste investiţii au atins 1,064 miliarde de dinari (aproximativ 500 de milioane de euro) pe şase luni, depăşind chiar nivelul de dinaintea revoluţiei tunisiene. În pofida unei redresări în 2012, economia rămâne fragilă şi şomajul, unul din factorii aflaţi în centrul revoluţiei, continuă să reprezinte o problemă. (Sursa: Agerpres)
Tunisia cere o finanţare de un miliard de dolari creditorilor străini
11 august 2012, 10:06
Ultima modificare în 11 august 2012, 13:06
Tunisia negociază o finanţare de peste un miliard de dolari pe lângă creditori străini ca Banca Mondială şi Uniunea Europeană, a anunţat vineri ministrul tunisian al investiţiilor şi cooperării internaţionale, Riadh Bettaieb, citat de AFP.
Etichete: tunisia
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Guvernul, anul acesta: SĂ CURGĂ AMENZILE!
- Cât valorează brandul IKEA
- Companiile norvegiene, interesate de sectorul surselor regenerabile de energie din România
- Comerţul cu R.Moldova stagnează, după o ascensiune semnificativă în 2011
- Producătorii agricoli, previziuni sumbre: seceta va înjumătăţi producţiile agricole din acest an
- Rompetrol Well Services a încheiat primul semestru cu un profit net de 6,502 milioane lei
- Țara care își DUBLEAZĂ TVA
- Grecia IESE din zona euro în 2013 iar guvernul SE VA PRĂBUȘI
- Aceasta ȚARĂ COMUNISTĂ stă pe un munte de 6 MII DE MILIARDE DE DOLARI
- VIDEO: VEZI cum arată LIMUZINA DACIA DUSTER