Transgaz, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale, are prevăzut pentru 2012 un profit brut de 439,493 milioane de lei, profitul contabil rămas după deducerea impozitului fiind stabilit la 355,094 milioane de lei, cu 6,45% mai mic decât cel obţinut în 2011, potrivit Bugetului de Venituri şi Cheltuieli publicat în Monitorul Oficial.
Totodată, veniturile totale ale companiei au fost estimate la 1,531 miliarde de lei (plus 4,64% faţă de cele din 2011), iar cheltuielile la 1,092 miliarde de lei (plus 9%).
Cheltuielile cu personalul sunt prevăzute la 314,193 milioane de lei, din care 190,584 milioane de lei cheltuielile cu salarii. Numărul de salariaţi estimat pentru finele lui 2012 este de 5,175 persoane, iar câştigul mediu lunar pe salariat la 3.124 lei.
Transgaz se află sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, iar la mijlocul lunii septembrie, conform termenului convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), va fi listat la bursă un pachet de 15% din acţiuni.
Iniţial, autorităţile române s-au angajat faţă de FMI să organizeze oferta publica pentru vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile Transgaz până la finele lunii iunie 2012.
Transgaz este operatorul reţelei de gaze naturale din România. potrivit Agerpres, Muşat&Asociaţii acordă consultanţă juridică pentru vânzarea secundară a celor 15% din acţiunile Transgaz la Bursa de Valori Bucureşti. Ministerul Economiei a semnat contractul de intermediere a listării cu un consorţiu constituit din Raiffeisen Capital& Investment, Wood&Company Financial Services şi BT Securities.