”Privatizarea CFR Marfă şi TAROM se va face, la fel şi managementul privat. Termenele au fost amânate pentru că dorim să facem privatizarea, nu oricum, ci la cel mai bun preţ. De exemplu, pentru privatizarea TAROM suntem într-o perioadă de vacanţă, e şi Ramadanul (n.r. – cea mai importantă sărbătoare a Islamului), avem solicitări şi din Asia, din ţări arabe, aşa că am fost sfătuiţi de consultant să amânăm o lună de zile ieşirea pe piaţă, iar FMI a fost de acord”, a explicat oficialul MTI, citat de Agerpres.
Acesta a spus că ministerul este decis să privatizeze CFR Marfă în acest an, dar şi să extindă calendarul de listare pe bursă, de la trei la zece companii din subordinea MTI. ”CFR Marfă se va privatiza chiar dacă suma nu va fi prea mare. Asta pentru că privatizarea CFR este un subiect de câţiva ani. Dacă tot amânăm preţul scade. Acum trei ani, probabil că privatizarea CFR Marfă ne aducea mai mulţi bani. În septembrie o să avem în loc de două – trei companii, cât a fost lista iniţială de listare, zece din marile companii din transporturi pe bursă”, a subliniat el.
Potrivit reprezentanţilor ministerului, care au participat la discuţiile derulate la minister la a şasea misiune FMI, delegaţia Fondului s-a arătat nemulţumită de faptul că privatizarea CFR Marfă şi a TAROM se va face în luna noiembrie, cu întârziere faţă de calendarul iniţial, conform aceleiași surse.
La CFR Marfă procesul trebuia finalizat în luna octombrie a acestui an, după ce compania negocia o schemă de anulare a arieratelor şi casa un număr de 3.000 de vagoane, proces prevăzut pentru sfârşitul acestei luni. Publicarea anunţului de vânzarea de acţiuni trebuia realizată până la mijlocul lunii iunie.
Privatizarea TAROM urma să se finalizeze în iunie, iar anterior, respectiv în luna mai, compania ar fi trebuit listată la bursă. Calendarul a fost, însă, întârziat până în luna noiembrie.
Discuţiile purtate la sediul MTI au vizat şi managementul privat la cele zece companii din subordinea MTI, reprezentanţii Fondului solicitând finalizarea acestui proces în luna septembrie.
În total, vor fi recrutaţi mai mult de 50 de manageri privaţi: 10 directori generali şi 43 de membri ai Consiliilor de Administraţie.
Potrivit aceleiași surse, cele zece companii de stat aflate în subordinea MTI pentru care vor fi recrutaţi manageri privaţi sunt CFR SA, CFR Călători, TAROM, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, Metrorex, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, Aeroportul Internaţional Timişoara ‘Traian Vuia’ SA şi Societatea Comercială Telecomunicaţii CFR SA.
O altă problemă pe care autorităţile române trebuie să o rezolve este aceea a arieratelor CFR Călători. În acest caz ar fi trebuit identificată o schemă de reducere a arieratelor de până la 300 milioane de lei, până la sfârşitul lunii iunie, lucru care încă nu a fost îndeplinit, aşa cum fusese stabilit în memorandumul de înţelegere încheiat la începutul anului între Executiv şi Fondul Monetar Internaţional.