De asemenea, autorităţile române s-au angajat ferm faţă de instituţiile financiare internaţionale să lanseze privatizarea majoritară a companiei Oltchim şi listarea unui pachet de 15 la sută din acţiunile Transgaz până la data de 26 septembrie, când board-ul FMI va analiza acordul cu România, a spus Chiţoiu, citat de Agerpres. În plus, până la sfârşitul lunii septembrie, trebuie implementat managementul privat la Electrica Furnizare, iar până la sfârşitul luni august la complexul energetic Oltenia.
Pentru companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz, termenul de implementare a managementului privat este sfârşitul anului 2012, conform aceleiași surse. Ministrul Economiei a precizat că au fost finalizate negocierile cu cele trei instituţii financiare internaţionale – FMI, CE şi BM – pe aria sa de responsabilitate, respectiv proiectul de scrisoare de intenţie şi memorandumul de înţelegere, iar FMI a fost de acord cu decalarea termenelor pentru privatizare şi managementul privat, considerând că întârzierile sunt justificate.
Potrivit lui Chiţoiu, experţii FMI au fost mulţumiţi de reforma în domeniul energetic şi al companiilor de stat, de extinderea platformei OPCOM pentru tranzacţionarea şi a gazelor naturale, şi au menţionat ca pe un rezultat deosebit reorganizarea prin insolvenţă a Hidroelectrica. FMI a mai apreciat aprobarea tuturor bugetelor companiilor din subordinea Ministerului Economiei, şi reducerea arieratelor acestor companii de stat, în jurul a 0,75 puncte procentuale din PIB.
Hidroelectrica va fi listată la bursă anul acesta, Romgaz şi Nuclearelectrica, anul viitor
12 august 2012, 08:19
Ultima modificare în 12 august 2012, 11:19
Autorităţile vor lansa procesul de listare la bursă a companiei Hidroelectrica imediat după ieşirea din insolvenţă, termenul estimat fiind trimestrul patru din 2012, iar pentru Romgaz şi Nuclearelectrica în primul trimestru din 2013, a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, după întâlnirea cu misiunea FMI la Ministerul Finanţelor Publice.
Etichete: bursa,
hidroelectrica
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook