Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, nu crede că Spania are nevoie de ajutor din partea Fondului european de salvare, potrivit unui interviu publicat în paginile publicaţiei Bild am Sonntag, scrie AFP.
În legătură cu acest subiect, şeful diplomaţiei de la Berlin şi-a manifestat încrederea, subliniind că ”guvernul spaniol şi premierul (Mariano) Rajoy dau dovadă de o serioasă hotărâre în punerea în practică a reformelor. Din acest motiv, sunt optimist”.
”Consider că Spania este o ţară foarte puternică cu o economie solidă”, a adăugat el, citat de Agerpres. Zona euro a aprobat la jumătatea lunii iulie un plan de ajutorare a băncilor spaniole a cărui valoare ajunge până la 100 de miliarde de euro.
În schimb, a impus Madridului condiţii stricte ce se concentrează asupra sectorului financiar. Spania trebuie, de asemenea, să-şi respecte angajamentele pentru corectarea până în 2014 a uriaşului său deficit şi să aplice recomandările Comisiei Europene în problemele economice.