Reprezentanţii FMI trebuie să fi răsuflat uşuraţi când preşedintele interimar, Crin Antonescu, le-a oferit (într-o engleză ajutată acrobatic de braţe) un unic, dar imbatabil argument că n-au a se îngrijora de efectele crizei politice asupra economiei.
Oh, păi dacă îl aveţi în guvern pe „the mother and the father of… ăăăă“, putem să plecăm liniştiţi acasă, finanţele ţării nu puteau fi pe mâini mai bune! Că liderii USL îl consideră pe Florin Georgescu un fel de dumnezeu al finanţelor era evident încă de la numirea sa. Cu economistul remarcat încă din anii ‘80 prin lucrări ştiinţifice precum „Echitatea Socială Socialistă“, Ponta şi Antonescu s-au lăudat de parcă ar fi reuşit să recruteze cel puţin un laureat Nobel. Că îşi pun acum în el toate speranţele dezamorsării bombei declanşate în economie de criza politică este însă mai îngrijorător.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat politicienii scandalagii că suntem, din păcate, dependenţi de pieţele financiare, iar consilierul său a încercat să le aducă aminte cât de cruntă a fost pentru români perioada de până în 1996, când România a fost izolată complet de aceste pieţe. Cel puţin pentru un ministru – „mama şi tatăl“ finanţelor publice nu doar de acum, ci şi din groaznicii ani de dinainte de 1996 – amintirea trebuie să fi fost foarte usturătoare. Acum, după un stagiu petrecut pe a doua funcţie din BNR, Florin Georgescu se întoarce cu o nouă aură de competenţă nu doar în ochii liderilor USL, ci şi ai multor români. Fie criza cât de rea, o rezolvă Georgescu cumva! Aşteptările sunt mari, pe măsura problemelor.Economia este scurtcircuitată de efectele în lanţ declanşate de criza politică. Străinii se tem să mai investească, majoritatea şi-au vândut deja titlurile de stat româneşti, aruncând în aer cursul de schimb şi dând statului semne că în viitor se va putea împrumuta mult mai scump.
BNR a trebuit să vândă euro din rezerva valutară pentru a sprijini leul şi a limitat sumele pe care le împrumută băncilor. Veste din nou proastă pentru statul dependent de credite, dar şi pentru economia privată, care îşi poate lua adio de la orice măsură de relaxare a fiscalităţii din partea unui guvern sufocat de problemele finanţării deficitului bugetar. De aici până la reaprinderea inflaţiei şi riscul reintrării în recesiune drumul e scurt. Semnalat de oameni de afaceri şi de analişti, riscul intrării într-un astfel de cerc vicios nu pare să-l îngrijoreze pe ministrul în care îşi pune speranţele de salvare întregul guvern actual. O arată măsurile ridicole „fiscal-bugetare“, incluse într-un proiect de act normativ iniţiat de MFP, cu care Georgescu vrea să stingă focul crizei.
Dacă la cele câteva propuneri timide de relaxare fiscală delegaţia FMI a zis pas, iar privatizările promise merg în pas de melc, Finanţele vor compensa din plin cu măsuri „salvatoare“: jocurile televizate de Bingo vor fi interzise pentru a opri sărăcirea populaţiei şi a creşte rata de economisire, eficienţa la locul de muncă, dar şi starea de sănătate a poporului. Dacă a citit nota de fundamentare a proiectului care îi va scoate pe români din sărăcie cu forţa, extazul preşedintelul interimar faţă de ministrul iniţiator este perfect explicabil.