Organismul ce ar urma să fie convocat este Forumul pentru Reacţie Rapidă, care face parte din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi studiază informaţiile furnizate de ţările G20 cu privire la stadiul recoltelor şi previziunile realizate.

Departamentul american al Agriculturii anunţa vineri că, în urma secetei şi a valului de căldură din această vară, producţia sa de porumb (folosită în proporţie de 40% pentru realizarea de biocombustibili) va fi cea mai scăzută din ultimii şase ani, estimând o scădere cu 12% şi a producţiei de soia. În urma acestui anunţ, cotaţia porumbului la bursa de la Chicago, care a crescut cu 60% în două luni, a atins un nou vârf.

‘Această situaţie, care nu este nouă, a fost resimţită amplu pe pieţe, ceea ce explică parţial creşterea preţurilor în ultimele săptămâni’, mai afirmă ministerul francez în comunicat, adăugând că în acest context Parisul şi Washingtonul se asociază pentru a reaminti angajamentele pe care membrii G20 şi le-au asumat în sectorul agricol, şi ‘în mod special necesitatea de a nu lua măsuri susceptibile să amplifice dezechilibrele dintre cerere şi ofertă’.
Sursa: Agerpres