Datele comunicate de banca centrală spaniole arată că creditele neperfomante (în principal credite imobiliare susceptibile de a nu putea fi rambursate) au crescut cu 8,4 miliarde de euro în luna iunie 2012 până la 164,4 miliarde de euro, astfel că procentul NPL a crescut de la 8,95% în luna mai până la 9,42% în luna iunie. În aceste condiţii procentul creditelor neperformante a trecut de maximul istoric de 9,15% înregistrat în luna februarie 1994.
Băncile spaniole se confruntă cu un nou val de credite neperformante pe măsură ce guvernul de la Madrid implementează o serie de măsuri dure de austeritate care vor agrava problemele cu care se confruntă deja gospodăriile cu rambursarea creditelor. În plus, rata şomajului din Spania, deja cea mai mare din UE, ar urma să continue să crească, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe consumatori şi gospodării.
Spania (a patra economie din zona euro) continuă să sufere pe plan economic de pe urma consecinţelor spargerii bulei speculative de pe piaţa imobiliară în 2008, care a provocat prăbuşire vânzărilor de locuinţe cu 32,6% în 2008 şi cu 17,8% în 2009. Se estimează că în prezent există în Spania aproximativ un milion şi jumătate de locuinţe nevândute (noi şi vechi). (Sursa: Agerpres)
Spania: Creditele neperformante au atins un nou record în luna iunie
17 august 2012, 12:03
Ultima modificare în 17 august 2012, 15:03
Procentul creditelor neperformante (NPL) aflate în portofoliul băncilor spaniole a crescut în luna iunie 2012 până la 9,42%, cel mai ridicat nivel înregistrat după 1994, arată datele comunicate vineri de Banca centrală a Spaniei, transmite Reuters.
Etichete: credite,
spania
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook