România a importat, în primele patru luni din 2012, lapte şi produse lactate în valoare de 75,7 milioane euro, în scădere cu 5,26% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când valoarea importurilor a fost de 79,9 milioane euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Cantitatea de lapte, smântână, lapte bătut, iaurt, chefir, zer, unt şi brânzeturi sau caşuri importată de pe pieţele intra şi extra comunitare a totalizat, în primele patru luni ale anului, circa 74.736 tone, mai puţin cu 10,45% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011, respectiv 83.462 tone.
În ceea ce priveşte exporturile, acestea au crescut de la 8.764 tone, în intervalul ianuarie-aprilie a.c., la peste 11.366 tone în perioada similară din 2011, încasările depăşind 19,1 milioane de euro faţă de 10,5 milioane euro, anul trecut (+82%).
Potrivit statisticii MADR, importurile României pe segmentul produselor lactate au vizat cu precădere laptele şi smântâna concentrate/neconcentrate cu/fără adaos de zahăr (49.532,5 tone), dar şi brânzeturile şi caşurile care au totalizat 12.855 tone, la finele lunii aprilie 2012. Valoarea acestor importuri a depăşit 60,9 milioane de euro.
Pe de altă parte, exporturile de lapte şi smântână au reprezentat, în primele patru luni ale anului, 5.874,6 tone, cu încasări de 7,8 milioane de euro.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a crescut, în luna martie 2012, cu 8.159 tone (+12,6%) faţă de luna februarie.
Dintre principalele produse lactate cea mai mare creştere a producţiei în luna martie 2012, comparativ cu luna februarie, a avut loc la brânzeturi, inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (96,3% din producţia totală de brânzeturi), cu 493 tone (+10,3%), urmată de lapte de consum, cu 503 tone (+2,6%).
Scăderea producţiei, în luna martie 2012 comparativ cu luna precedentă, poate fi menţionată la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut) cu 1.038 tone (-7,8%), smântâna de consum cu 167 tone (-4,4%) şi unt cu 23 tone (-2,9%).
Faţă de luna corespunzătoare din anul 2011, în martie 2012 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 5.053 tone (+7,4%).
Producţia de unt şi cea de brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (96% din producţia totală de brânzeturi) s-au menţinut aproximativ egale în trimestrul I din 2012 comparativ cu trimestrul I din 2011.
Sursa: Agerpres