Cât din „fulminanta“ creştere economică de 0,5%, obţinută în trimestrul II faţă de primele trei luni ale anului, poate fi însuşită de guvernul Ponta? Dacă ar fi să ne luăm după Antenele lui Voiculescu, insignifianta cifră de 0,5% arată de parcă ar fi un gigant, pe lângă scăderile estimate de Eurostat pentru statele din zona euro. Dar dacă judecăm situaţia la rece, meritele guvernării USL sunt aproape de zero.
În primul rând, ar trebui să ne aducem aminte chiar de declaraţia premierului Victor Ponta, care a precizat că 70% din timpul şedinţelor de guvern îl alocă pentru lupta cu Băsescu. Iar rezultatele nu au întârziat să apară – suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea referendumului. În al doilea rând, luna mai şi începutul lunii iunie au fost dedicate în exclusivitate luptei cu reprezentarea ţării la Bruxelles şi plagiatorilor cabinetului Ponta. Nu trebuie uitat nici anunţul-bombă cu condamnarea fostului premier social-democrat Adrian Năstase şi evenimentele de după tentativa de suicid sau ce o fi fost. Un alt punct este alocarea resurselor în căutarea potcoavelor cailor morţi – remanierea miniştrilor care nu prezintă public rezultatele controalelor privind fosta guvernare.
Revenind la economie şi la mediul de afaceri, bilanţul guvernării USL arată de parcă nu ar fi fost. La tronsoanele de autostradă care trebuiau inagurate în trim. II, termenele au fost prelungite până aproape de data referendumului, „prietenii ştiu de ce“. Procesele de privatizare au bătut pasul pe loc, iar selectarea managerilor privaţi în fruntea companiilor de stat a fost amânată în repetate rânduri, chiar dacă ministrul economiei, Daniel Chiţoiu, şi-a luat angajamentul, în public, că în iunie 2012 vom avea primul manager privat la o companie de stat. Singurul merit al guvernării USL este anularea contractelor cu „băieţii deştepţi“, dar şi aici, dacă ar fi să calculăm, rezultate obţinute sunt minore în comparaţie cu efectele generate de intrarea Hidroelectrica în insolvenţă.
Cel mai mare eşec al cabinetului Ponta din primele 50 de zile este reprezentat de fondurile europene. Promisiunile copilotului Ponta de când se afla în Opoziţie au rămas la nivel de declaraţii. A reuşit doar să acopere o parte din salariile tăiate din sectorul bugetar, măsură care oricum se aplica, cu sau fără Ponta la Palatul Victoria. Dar greul abia acum începe, iar dacă V.P. nu a înţeles nici măcar mesajul guvernatorului BNR (pace pe scena politică), ar face bine să-şi ia maşinuţele şi să se întoarcă la pilotaj.